ANUL 1924, de Mihai Gheorghe

ANUL 1924 – DE LA PRIMELE AUDIŢII LA PRIMELE TRANSMISII RADIOFONICE ROMÂNEŞTI

În articolul „Începuturile radiodifuziunii române” din revista „Radio-Adevărul” nr.583/1939, profesorul Dragomir Hurmuzescu, fizician român, părintele radiofoniei româneşti, profesor şi director al Institutului Electrotehnic Universitar din Bucureşti, spunea: „La noi, primele recepţiuni au fost realizate cu mijloace experimentale şi prin personalul secţiunilor de radiotelegrafie ale Institutului Electrotechnic Universitar. În anexele laboratorului său (foste grajduri) din str.Victor Emanuel, s-au făcut primele demonstraţii de ascultare a unor posturi străine, cel din Viena fiind cel mai bine auzit la Bucureşti în acea epocă. La şedinţele acestea venea mulţimea curioşilor pentru a se convinge de minunea de a asculta muzica şi cuvântul, aduse prin văzduh de undele electromagnetice, din ţări depărtate la mii de kilometri. Şi lumea curioasă, doritoare de a cunoaşte acest mister, era atât de numeroasă, încât umplea nu numai sala, dar chiar şi curtea din faţa laboratorului în serile destinate şedinţelor de recepţie.”

Începuturile radiofoniei româneşti sunt strâns legate de realizările în acest domeniu pe plan mondial. fizicianul german Heinrich Rudolf Hertz (1857-1894) a demonstrat experimental în 1887 existenţa undelor electromagnetice, prevăzută de Maxwell; inventarea coherorului de către fizicianul francez Eduard Branly în 1890, folosite de G.Marconi şi A.S.Popov în recepţia undelor radio.

Prima emisiune experimentală de radiodifuziune din România a avut loc în anul 1921 între postul de radiotelegrafie de la Herăstrău şi Şcoala Politehnică din Bucureşti. Radiofonia la noi îşi are începuturile în anul 1905 odată cu instalarea primului post radiotelegrafic la Constanţa de către Serviciul Maritim Român. Primul post radiotelegrafic cu ajutorul căruia s-au putut realiza legături cu străinătatea (Atena, Roma, Paris) a fost pus în funcţiune de către inginerul Emil Giurgea (1885-1960) în Turnul lui Ţepeş de la Filaret, în anul 1914.

În 1919 în SUA au loc primele experimente de emisiuni radiofonice iar un an mai târziu, la 20 noiembrie 1920 la Pittsburg este pusă în funcţiune o staţie de transmisie permanentă de radiodifuziune. În următorii ani au loc primele emisiuni radiofonice: în Anglia şi Franţa – 1922; Germania, Austria, Belgia, Olanda, Norvegia – 1923; Italia, Spania, Australia – 1924; Ungaria, Polonia şi Japonia – 1925.

La sfârşitul anului 1924 primul post experimental din cadrul Institutului Electrotehnic Universitar asigura doar audiţii publice. Trecerea de la audiţii la emisii se realizează în vara anului 1925 când are loc prima transmisie cu prilejul inaugurării Expoziţiei „Luna Bucureştiului” din Parcul Carol.

Unul dintre colaboratorii profesorului Dragomir Hurmuzescu, dr.ing. Emil Petraşcu (1894-1967), profesor al Institutului Electrotehnic Universitar, în articolul intitulat „Începuturile radiofoniei româneşti”, publicat în „Almanachul Radio şi Radiofonia” din anul 1930, scria: „Către începutul anului 1925 o mână de oameni doritori de a avedea şi la noi dezvoltată această atrăgătoare ramură de activitate şi-au zis că cel mai bun mijloc de a dezvolta, este de a începe să se ocupe cu dânsa şi de a propaga printre cetăţenii României Mari, indiferent dacă legea o îngădue sau nu. Zis şi făcut. Se decise astfel, în februarie 1925 costrucţia unui post de recepţie şi înfiinţarea unei asociaţii a radio-amatorilor. Trebuie să spunem că pe atunci nu exista nici un material radiofonic în ţară, lîmpile cu consumaţie redusă nu se găseau curent nici pe pieţele occidentale. S-a construit, cu redusele mijloace de care dispuneam pe atunci, la Institutului Electrotechnic Universitar un post de recepţie cu 5 lămpi. Lucram cu mulă râvnă aşteptând cu înfrigurare momentul când va fi gata… Îmi aduc aminte ca acum, de prima seară de încercare. Cu casca la urechi, cu şeful de atelier alături ascultam întorcând butonii condensatorului. Câtva timp, auzirăm numai nişte fâşâituri discrete, când deodată răsună un pian! Ce emoţiune când potrivind bornele ce erau mobile pe masă, încălzind peste regulă lămpile, am ajuns să identificăm postul ce prinsesem: era Parisul. Până la ora 1 noaptea am auzit clar vorba franţuzească, care este atât de dragă, urmată de un concert de vioară şi piano. Odată postul pus la punct, începurăm audiţii publice bi-săptămânale la Institut, iar în amfiteatrul cel mare al Facultăţii de Ştiinţe se puseră bazele Asociaţiei Prietenilor Radiofoniei”.

Inginerul Emil Petraşcu, specialist în domeniul radiocomunicaţiilor, şi-a adus o importantă contribuţie la realizarea primului emiţător de radiodifuziune românesc cu ajutorul căruia s-au realizat în anul 1926 primele emisiuni cu caracter regulat în România.

Asociaţia Prietenii Radiofoniei, constituită la 26 martie 1925, îşi avea sediul în incinta Institutului Electrotehnic Universitar din strada Victor Emanuel nr.16, actuala clădire a Muzeului Literaturii Române din bd.Dacia.

Preşedinte al asociaţiei era prof.dr. Dragomir Hurmuzescu iar printre colaboratorii săi se regăsesc dr. ing. Emil Petraşcu, matematicianul Octav Onicescu, Victor Slăvescu, Cristian Musceleanu. În cadrul Asociaţiei Prietenii Radiofoniei „se ţineau săptămânal conferinţe cu caracter radiofonic şi în provincie se făcea cât mai multă propagandă, pentru înfiinţarea de filiale ale asociaţiei”, după cum scria Emil Petraşcu în articolul „Începuturile radiofoniei româneşti” (1930).

La 9 iulie 1925 este adoptată „Legea pentru instalarea şi folosirea staţiilor şi posturilor radioelectrice”. În 1925 Direcţia Radio aproba instalarea a peste 173 de posturi de recepţie aparţinând Societăţii Radio-Române, Companiei Române de Radiofonie Bucureşti, primăriei oraşelor Brăila şi Târgu-Mureş, Automobil Clubului Român, ziarelor „Universul” şi „Viitorul”, Băncii Naţionale, generalului Moşoiu etc. După organizarea de către Direcţia de Radiocomunicaţii, în iulie 1925, în Parcul Carol, a expoziţiei cu echipamente şi receptori radio la care au participat peste 23 de firme străine (Telefunken, Lorentz, Ericsson, Tunsgram, Thomson-Houston), numărul posturilor de recepţie ajunsese la sfârşitul anului 1926 la 2.000. În cadrul acestor expoziţii erau prezentate cele mai noi aparate de radio, accesorii, lămpi, componente dar şi aparate de radio cu lămpi deasupra, cu manete de reglaj şi diverse aparate cu cristal (galenă), difuzoare cu pâlnie-goarnă şi „haute-parleur”.

Printre expozanţi erau şi amatori, iubitori de construcţii de aparate de radio cu cele mai diverse montaje proprii de tip „pe masă” sau montaje „în cutie” cu scheme procurate de la magazinele de specialitate, însoţite de seturi de piese şi chiar suporturi pentru lămpi.

Inginerul Nicolae Lupaş (1900-1959) a contribuit la dezvoltarea radiofoniei româneşti, prin înfiinţarea la 13 septembrie 1925 a primei reviste româneşti de radiom „Radio Român”. În paginile acesteia se puteau găsi articole tehnice folositoare amatorilor de radiofonie. În perioada octombrie 1925 – iulie 1926 este publicată revista „Radiofonia” care, începând cu 9 noiembrie 1928 devine organul de publicitate al Societăţii de Difuziune Radiotelefonică.

La 9 noiembrie 1925 are loc la Universitatea Bucureşti, Adunarea Amatorilor de Radiofonie.

Alexandru Savolpol (1866-1938), medic şi pionie al radioamatorismului românesc, a contribuit la înfiinţarea primului radio-club din România în martie 1926 la Craiova şi la gruparea radioamatorilor de emisie-recepţie în Asociaţia Amatorilor Români de Unde Scurte (A.A.R.U.S), înfiinţată în martie 1936 şi a cărui prim preşedinte a fost.

Radio-Clubul organiza în zilele de joi şi sâmbătă, la ora 21:30, audiţii experimentale. În prezent, activitatea radioamatorilor din România este coordonată de Federaţia Română de Radioamatorism.

La 13 iunie 1926 s-a desfăşurat sub conducerea prof.dr. Dragomir Hurmuzescu, preşedinte al Asociaţiei Generale a Radiofoniştilor din România, primul Congres al Radiofoniştilor români. Atunci s-a pus în discuţie problema înfiinţării Societăţii de Radiodifuziune. Asociaţia Prietenii Radiofoniei în colaborare cu Institutul Electrotehnic realizează un emiţător pentru transmiterea unor programe periodice între anii 1926 şi 1927. În 1926 existau în România două emiţătoare radiofonice experimentale: unul la laboratorul de căldură şi electricitate al Universităţii Bucureşti şi, altul, la Institutul Electrotehnic Universitar. În anul 1927 postul de la Institutul Electrotehnic transmitea săptămânal muzică şi informaţii pentru radioamatori.

Dragomir Hurmuzescu preciza: „În 1927 se organizează la Institutul Electrotechnic din Bucureşti primul post românesc de difuzare care funcţionează până în toamna anului 1928 când Societatea Română de Radiodifuziune constituită începe emisiunile cu postul cel mic instalat la sediul său din str. Berthelot iar peste un an încep emisiunile postului Băneasa.” Primul post de emisie românesc a fost construit în atelierele Institutului Electrotehnic în anul 1927 după proiectul dr. ing. Emil Petraşcu.

În ianuarie 1928 a fost înfiinţată Societatea de Difuziune Radiotelegrafică din România cu sediul în str.Gen. Berthelot. Societatea avea în dotare aparatură de la Casa Marconi din Londra. Societatea de Difuziune Radiotelegrafică îşi începe activitatea legală la 5 martie când are loc prima întrunire a Consiliului de Administraţie, al cărui preşedinte a afost ales prof. D.Hurmuzescu.

La 1 noiembrie 1928 este inaugurat Postul naţional de Radio. Profesorul Dragomir Hurmuzescu spunea în deschidere: „…Să nu se creadă că radiofonia este o chestiune numai de distracţie. Radiofonia este de o mare importanţă socială, cu mult mai mare decât teatrul pentru răspândirea culturii şi pentru unificarea sufletelor, căci se poate adresa la o lume întreagă, pătrunzând în coliba cea mai răzleaţă a săteanului. În curând, va deveni criteriu de judecată a dezvoltării unui popor.”

Actuala clădire în care se află Muzeul Literaturii Române (cunoscută încă din secolul al XIX-lea sub numele de casa Kretzulescu) a fost sediul laboratorului de electricitate al Universităţii Bucureşti condus de Dragomir Hurmuzescu şi sediul Asociaţiei prietenilor Radiofoniei. Punerea în funcţiune a celor trei posturi experimentale de radio construite în secolul trecut în laboratoarele Institutul Electrotechnic Universitar din Bucureşti, au reprezentat premizele apariţiei Postului Naţional de Radio la data de la 1 noiembrie 1928. Pentru acest lucru şi nu numai, amplasarea unei plăci comemorative care, să ne readucă în memorie faptul că aici au fost făcute primele experimente radiofonice de către un grup de entuziaşti strânşi în jurul profesorului Dragomir Hurmuzescu la începutul secolului 20, ar fi binevenită şi deosebit de necesară pentru istoria radiofoniei în România.

Autor: MIHAI GHEORGHE, sept.2006

Bibliografie:

1. „Almanachul Radio şi Radiofonia” – 1930

2. Într. Electronica, pionier al industriei electronice româneşti (1937-1987)

3. Dicţionar tehnic de radio şi televiziune, Editura ştiinţifică şi Enciclopedică - 1975

4. „Istoria Societăţii Române de Radiodifuziune” – Eugen Denize, 1998

5. Manualul Radioamatorului, Editura Tehnică – 1956

6. Revista „Radiofonia” – numerele din 14 febr.1932, 10 aprilie 1932, 12 iunie 1932

7. Revista „Radio-Român”, anul 1 nr.1, duminică 13 sept.1925

Comunicare susţinută la a III-a ediţie al seminarului: ISTORIA ELECTROTEHNICII ROMÂNEŞTI – AGIR Bucureşti, 21 sept.2006

Organizatori: INCDIE ICPE – CA; COMITETUL ELECTROTEHNIC ROMÂN în colaborare cu MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII