EVOLUŢII PARALELE: TELEGRAFIA şi RADIOUL (III.) de Ing. Florian Ungur

Progrese realizate în perioada interbelică pe plan legislativ

Aminteam în articolul anterior de faptul că radiofonia în ţara noastră a parcurs un drum anevoios, nu pentru că nu ar fi fost interes pentru această invenţie tehnică, ci datorită în special ritmului încetinit în care se lucra pe plan legislativ.

Datorită acestei stări de fapt şi înfiinţarea unei societăţi de radiodifuziune nu a avut suportul legislativ pentru finalizare, activitate care s-a prelungit destul de mult timp.

Dacă pe plan extern, legislaţia privind funcţionarea societăţilor de radio s-a statuat încă de prin anii 1920, în ţara noastră procesul legislativ de reglementare a regimului radiofoniei a durat mult mai mult.

Derularea evenimentelor şi dezvoltarea radiofoniei în Europa au făcut, totuşi, posibilă iniţierea din punct de vedere legislativ a unor proiecte în vederea legiferării acesteia. După aprige dezbateri în Adunarea deputaţilor şi Senat pe data de 12.06.1925 a fost votată ’’Legea pentru instalarea şi folosinţa staţiunilor şi posturilor radioelectrice’’.

Apariţia unui cadru legal necesar desfăşurării activităţii de radiofonie în ţara noastră a fost determinată de mai mulţi factori: apariţia şi intensificarea mişcării pro-radiofonie la nivelul întregului teritoriu naţional, apariţia şi diversificarea publicaţiilor de specialitate radio, şi foarte important, generalizarea radiofoniei în Europa cu tendinţele de extindere şi în zona balcanică.

Apariţia legii a creat multe controverse, în special datorită faptului că nu făcea referire la persoane fizice (amatorii radio), instalarea şi exploatarea de staţiuni şi posturi radioelectrice fiind permise, pe bază de autorizare, doar anumitor instituţii ale statului, în interes oficial. A fost aprobată doar ’’autorizarea pentru instalarea şi folosirea de posturi de recepţiune radiotelefonică pentru cetăţenii români şi majori cu domiciliul real şi stabil în ţară, pentru uzul propriu’’.

Prevederea legală a nemulţumit marea masă de amatori radio, în special cei care voiau să lucreze în emisie cu alte staţii de radioamatori din ţară şi din Europa. Din această cauză foarte mulţi radioamatori de emisie au continuat să lucreze, oarecum clandestin, fără a fi autorizaţi oficial utilizând indicative radio neconforme cu legislaţia specifică. Regretabil, însă vor trebui să mai treacă nişte ani până când această activitate a emiţătorilor radio va intra în legalitate.

Pe planul radiofoniei lucrurile au început să capete un alt contur, exista o lege, astfel că mişcarea radiofoniei ia avânt, popularizarea ei realizându-se prin audiţii publice, conferinţe, cursuri de iniţiere în domeniul radioului, publicarea de articole în revistele de specialitate ale vremii etc.

Avântul radiofoniei s-a materializat şi în creşterea interesului legat de dezvoltarea unei reţele naţionale de radiodifuziune, fapt ce s-a concretizat în apariţia la 20.10.1932 a ’’Legii pentru crearea unui fond necesar desvoltării reţelei naţionale de radiodifuziune’’.

Prevederea acestui fond de dezvoltare a permis, în anii ce au urmat, executarea unor programe de lucrări care au dus la modernizarea reţelei naţionale de radiodifuziune prin extindere cu posturi teritoriale, modernizarea şi dotarea tehnică a staţiilor de radiodifuziune.

În plan legislativ s-a mai votat şi ’’Legea pentru garantarea dreptului de audiţie radiofonică prin combaterea perturbaţiunilor electrice de orice fel’’ act normativ prin care se garanta dreptul ’’oricărui posesor autorizat al unui aparat radioelectric de recepţie, care plăteşte abonamentul, să folosească aparatul său nestingherit de perturbaţiunile ce ar putea fi produse de alte instalaţii similare sau de orice alte aparate’’.

Dacă pe planul radiofoniei lucrurile au început să se aşeze, nu la fel stăteau problemele pe planul celorlalţi amatori radio, cei care visau la o reglementare cât mai grabnică a statutului lor, ca emiţători şi receptori. Pasionaţii de telegrafie continuau să-şi facă simţită prezenţa în eter, fără a fi sub protecţia unei legi adecvate. 

Manifestările pe plan naţional şi dorinţa de afirmare şi pe plan extern ale radioamatorilor au continuat cu multă insistenţă, presând legislativul să ia în considerare doleanţele lor şi promulgarea unei legi care să reglementeze regimul emiţătorilor.

După lungi tergiversări şi amânări, pe data de 27.04.1938, avându-se în vedere avizul Consiliului legislativ-secţia III şi jurnalul Consiliului de Miniştri se semnează ’’Decretul - Lege relativ la emisiunile radio-electrice’’, primul act normativ care reglementează, de facto, regimul emisiunilor radio-electrice ale radio-amatorilor din România.

Este util de remarcat, că la art. 2 din acest Decret-Lege se stipula faptul că ’’orice posesor al unui post de radio emisiune este obligat să aibă o autorizaţiune de instalare şi folosinţă din partea Ministerului Lucrărilor Publice şi al Comunicaţiilor, dată prin Direcţiunea tehnică de lucrări publice şi comunicaţii. Autorizaţiunea de instalare şi folosinţă va fi elaborată de Direcţiunea Generală a P.T.T. pe baza avizului comisiunii şi a votului afirmativ din partea Marelui Stat-Major şi al Ministerului de Interne, absolut necesare pentru admisibilitatea cerută’’.

Pentru a nu se crea interpretări eronate ale prevederilor actului normativ, la art. 4-5 se menţionează faptul că ’’radio-amatorii, posesori de posturi de emisiune radio-electrice, autorizaţi potrivit dispoziţiunilor prezentului decret-lege, nu au voie să facă nici un fel de emisiune cu caracter de radio-difuziune……….şi să aibă certificate de amatori, obţinute pe baza unor examene de capacitate’’.

Apariţia acestui act normativ a permis, mai departe, la ’’aderarea la condiţiunile generale tehnice şi de exploatare prevăzute în regulamentul internaţional al radio comunicaţiilor, în Aranjamentul de la Haga, precum şi la celelalte aranjamente şi Convenţiuni la care Statul Român a ratificat’’.

Reglementarea juridică a activităţii radioamatorilor români a fost pecetluită, astfel că de acum înainte, în evoluţia sa, radioamatorismul românesc se va situa, cu excepţia unei perioade scurte, în centrul atenţiei forurilor statului român.

Bucuria nemărginită a tuturor radioamatorilor din România a fost împărtăşită şi altor radioamatori străini, dispărând teama, frica, nesiguranţa şi măsurile coercitive care se aplicau până atunci.

Aplicarea decretelor de instituire a mobilizării generale şi declanşarea celui de-al doilea război mondial în anul 1939 a dus, pentru câţiva ani, la întreruperea activităţii radioamatorilor din ţara noastră.

(va urma)