EVOLUÅ¢II PARALELE: TELEGRAFIA ÅŸi RADIOUL (IV.) de Ing. Florian Ungur

EVOLUÅ¢II PARALELE: TELEGRAFIA ÅŸi RADIOUL (IV)
EvoluÅ£ii în planul militar

Tv Online  Tv Online  Tv Online  Tv Online

EvoluÅ£ia paralelă a telegrafiei ÅŸi radioului pe plan militar a fost determinată în primul rând de necesitatea creÅŸterii vitezei de transmitere ÅŸi calităţii semnalelor telegrafice (T.F.F.), iar, pe de altă parte de folosirea tot mai intensă a radioului militar în legăturile necesare conducerii trupelor în luptă.
Analizând modul de evoluÅ£ie al telegrafiei în perioada interbelică, consider a fi relevante următoarele:
- perfecÅ£ionarea dispozitivelor de transmitere a semnalelor telegrafice, atât prin modernizarea manipulatoarelor clasice, cât ÅŸi utilizarea celor semimanuale ori semiautomatizate (cu relee electromagnetice);
- asigurarea instruirii telegrafiÅŸtilor ÅŸi radiotelegrafiÅŸtilor militari prin metode mai eficiente, urmărindu-se creÅŸterea siguranÅ£ei în transmitere ÅŸi formarea deprinderilor în recepÅ£ionarea semnalelor telegrafice atât pe căile de comunicaÅ£ii telegrafice prin fir, cât ÅŸi pe canalele radio care au început să fie utilizate din ce în ce mai mult;
- utilizarea în timpul traficului telegrafic a codului de prescurtări (Codul Q – Codul Z) ÅŸi, cu precădere a expresiilor unice; majoritatea comunicărilor în regim telegrafic au început să fie criptate pentru a se asigura, oarecum, o protejare a acestora faţă de potenÅ£ialul inamic, care ’’asculta ÅŸi brăzda eterul în permanenţă’’;
- creÅŸterea interesului pentru transmiterea telegrafică faţă de cea în telefonie, avându-se în vedere o mai mare rapiditate ÅŸi influenÅ£area mai puÅ£in a calităţii recepÅ£iei semnalelor, datorită utilizării bruiajului radio;
Mijloc de comunicare în continuă ÅŸi rapidă dezvoltare, telegrafia fără fir (T.F.F.) cerea un număr din ce în ce mai mare de specialiÅŸti. Pentru nevoile armatei în principal, s-a hotărât reînceperea funcÅ£ionării ÅŸcolii practice de telegrafie fără fir care ’’să ajute tehniceÅŸte pe ofiÅ£eri în conducerea  secÅ£iei de telegrafie fără fir’’, cât ÅŸi pentru pregătirea radiotelegrafiÅŸtilor necesari exploatării mijloacelor de radio militare.
Pentru asigurarea unui nivel corespunzător de pregătire personalului care lucra în acest domeniu, în această perioadă au fost editate o serie de manuale, care completau setul de documente de bază necesare instruirii. Câteva lucrări de interes în domeniu merită a fi menÅ£ionate în acest articol, ÅŸi anume: Telegrafie ÅŸi telefonie fără fir - 1926 de C-dor Corneliu Bucholtzer, Radiotelegrafie scrisă- 1928 de Lt. col. N. Tiberiu Petrescu ÅŸi altele.
În perioada interbelică s-au făcut eforturi mari pentru ridicarea nivelului de cunoÅŸtinÅ£e al cadrelor ÅŸi celorlalÅ£i specialiÅŸti de transmisiuni, cu precădere al celor care nu participaseră la război ÅŸi care nu aveau experienţă în acest domeniu. Apărând o nouă orientare doctrinară în ceea ce priveÅŸte folosirea transmisiunilor, întregul efort didactic era axat atât pe cunoaÅŸterea tehnicii noi intrate în înzestrarea armatei române, cât ÅŸi a dezvoltării unei ’’tactici a transmisiunilor în luptă’’.
ImportanÅ£a folosirii telegrafiei fără fir (T.F.F.) în legăturile necesare comandanÅ£ilor militari s-a materializat, cu precădere după anul 1928, când s-au înfiinÅ£at primele unităţi ÅŸi subunităţi de transmisiuni, de sine stătătoare, ca organică ÅŸi înzestrare cu tehnică. Se cuvine a menÅ£iona faptul că în organica acestor unităţi ÅŸi subunităţi ponderea specialiÅŸtilor telegrafiÅŸti era apreciabilă numeric ÅŸi calitativ ca instruire ÅŸi pregătire în domeniu.
Este important să relevăm diversificarea telegrafiei, ca specialitate de sine stătătoare, existând o mare preocupare în asigurarea diferitelor categorii de legături, simultan pe mai multe căi. În acest context, în perioada la care mă refer existau urmatoarele categorii de legături telegrafice:

1. prin semnale Morse folosind manipulatoarele clasice (auditiv);    
2. prin semnale luminoase (telegrafia optică) folosind semnalizatoare optice de 10, 14, 24 şi 35 cm;
3. cu teleimprimatoare pe linie telegrafică de tipul Hughes;
4. cu teleimprimatoare de telegrafie rapidă Baudot;
5. prin teleimprimatoare speciale (Creed, Siemens, Lorentz)      
6. cu telescriptoare Hell

  Folosirea radioului militar a devenit una din preocupările cele mai mari ale autorităţilor ÅŸi conducătorilor militari, văzând în acesta principalul mijloc de comunicare, legătura radio fiind considerată ’’mijlocul de bază în asigurarea conducerii trupelor’’.
Principala preocupare a oamenilor de ÅŸtiinţă, a cercetătorilor, inginerilor ÅŸi specialiÅŸtilor militari în această perioadă a constituit studiul ÅŸi aÅŸezarea tehnicii radiocomunicaÅ£iilor pe baze profesionale riguroase. Acest lucru a fost posibil, ÅŸi dezvoltării fără precedent a tehnicii radio prin folosirea pe scară largă a tuburilor electronice, a circuitelor electronice ÅŸi asigurarea unei robusteÅ£i a aparaturii radio militare.
Pe măsura evoluÅ£iei tehnice a componentelor de radio (active ÅŸi pasive), treptat a fost înlocuită din dotarea armatei aparatura radio T.F.F. cu scântei (unde amortizate) care nu mai corespundea din punct de vedere tehnic.
Înzestrarea armatei cu aparatură radio s-a făcut, la început, pe baza importului din străinătate, industria de apărare a României neavând cadrul legal ÅŸi posibilităţile de a produce tehnică militară autohtonă. Mult mai târziu, prin anul 1935 s-a pus problema înfiinţării ÅŸi dezvoltării unei industrii proprii de tehnică militară. Este perioada în care apar pe piaţă primele fabrici româneÅŸti care au livrat armatei aparatură telegrafică ÅŸi radio având caracteristici tehnico-tactice corespunzătoare. Din cele mai reprezentative fabrici amintesc: ‚’’Energia’’ cu secÅ£ii de producÅ£ie la Cluj ÅŸi TimiÅŸoara, ‚’’Standard’’ din BucureÅŸti, Societatea Anonimă RadioRomână din BucureÅŸti, Societatea TeleRomână etc. Mi-am propus să dezvolt acest aspect în serialele următoare privind evoluÅ£ia telegrafiei ÅŸi radioului, rezumându-mă în acest articol la aspectele generale.
Diversitatea aparaturii radio, fără a intra în analiza caracteristicilor tehnice, a fost determinată de progresele realizate pe plan mondial ÅŸi dezvoltarea fără precedent a producÅ£iei de tehnică radio de către marile firme: Marconi, Tungsram, Lorenz,Telefunken, Ericsson, Carpentier, Hercules ÅŸi multe altele.

Radioul militar, ca mijloc de comunicare, s-a constituit într-o gama largă de tipuri ÅŸi modele, montat fiind pe automobile, trăsuri cu tren ÅŸi antetren cu tracÅ£iune hipo, samarizate, pe motociclete etc. având posibilitatea de a lucra atât în domeniul undelor lungi, medii ÅŸi scurte în diferite game de frecvenÅ£e ÅŸi cu puteri de la 5W la 1,5KW, unele tipuri de autostaÅ£ii chiar aveau 3 KW putere de emisie. Aceste tipuri de aparatură radio erau alimentate atât de la surse chimice de curent (pile electrice, acumulatori) cât ÅŸi de la generatoare ÅŸi grupuri electrogene ori de la reÅ£eaua de curent alternativ, asigurând o autonomie de funcÅ£ionare suficientă pentru îndeplinirea misiunilor.
În perioada interbelică, pe plan militar, radioul a continuat să se extindă în următoarele domenii: comunicare, radiogoniometrie operativă ÅŸi propagandă.
În domeniul comunicare radioul militar a constituit cel mai rapid ÅŸi eficient mijloc tehnic de dare a ordinelor ÅŸi dispoziÅ£iunilor de către comandanÅ£ii militari de la toate eÅŸaloanele. Prin acest mijloc ordinele ÅŸi dispoziÅ£iunile ajungeau mult mai rapid la subordonaÅ£i datorită organizării conducerii trupelor în sistem ierarhic, convergent ÅŸi circular. Transmisiunile radio au fost organizate atât pe direcÅ£ii, cât ÅŸi în reÅ£ele cu posibilităţi de cooperare. În majoritatea cazurilor erau folosite legăturile în simplex, semiduplex ÅŸi duplex, asigurându-se un volum mare de informaÅ£ie transmisă (recepÅ£ionată) între corespondenÅ£i.
În domeniul radiogoniometriei operative, specializare destul de nouă în cadrul armatei, aparatura radiogonio a permis elementelor componente (puncte, centre ÅŸi staÅ£ii radiogonio) posibilitatea determinărilor destul de precise în dislocarea în teren a staÅ£iilor radioemiţătoare, pe de o parte, iar, pe de altă parte în asigurarea controlului de zbor al avioanelor militare ÅŸi civile. În acelaÅŸi timp, pe baza studiilor s-au perfecÅ£ionat radionavigaÅ£ia, radioastronomia ÅŸi meteorologia.
În domeniul propagandei radioul a constituit principalul mijloc tehnic de asigurare a emisiunilor radiofonice de propagandă împotriva duÅŸmanului vizând influenÅ£area pe plan ideologic ÅŸi psihologic a combatanÅ£ilor de ambele părÅ£i.
Telegrafia ÅŸi radioul îÅŸi căpătaseră deplina consacrare, oferind prin avantajele folosirii lor, asigurarea multiplelor nevoi de legătură necesare conducerii trupelor în caz de conflict armat.

(va urma)