Aradul şi începuturile producţiei indigene de radioreceptoare de Francisc VISKY

Aradul şi  începuturile producţiei indigene de radioreceptoare

 1. Aspecte generale

Fascinanta istorie a producţiei de radioreceptoare autohtone este presărată de repere  a căror identificare în spatiu şi  timp necesită o susţitută muncă de cercetare şi  documentare cu atât mai multă cu cât există un număr restrâns de lucrări dedicate evoluţiei radiotehnicii din România.

Cele câteva referinţe bibliografice existente nu fac altceva decât să reitereze implicarea pe care au avut-o filialele unori mari producători din industria radiotehnică europeană în demararea unor activităţi comerciale şi  de producţie autohtone, neglijând-se aproape total contribuţia unor ateliere, mici fabrici la pregătirea pieţii dar şi influenţa lor asupra mentalităţilor, a dezvoltării de către acestea a unei clase de electrotehnicieni într-un context istoric marcat de nesiguranţă.

Mai bine de douzeci de ani (1924 - 1944), în spectrul industrial arădean, radiotehnica se dezvolta ascendent cu toate greutăţile specifice acestei ramuri, greutăţi create mai ales de legislaţia extrem de restrictivă a radiocomunicaţiilor, a sistemului vamal dar şi  lipsa unei staţii de emisie naţional care să acopere cu emisiuni de ştiri şi  divertisment tot teritoriul ţării.

Poarta Banatului dar şi a Transilvaniei, oraşul Arad s-a confruntat mereu cu provocarea de a se alinia primul la noile descoperiri industriale iar cetăţenii ei receptivi la nou au acceptat această provocare ajutaţi fiind de multiculturalitatea lor dar şi  de o afinitate, specifică zonei, pentru lucrurile tehnice.

În anul 1834 oraşul Arad devine Oraş Imperial Liber, iar în anul 1934 serba 100 de ani de existenţă conferită de acest statut.

Iată ce scrie în catalogul aniversar al acestui eveniment un domn arădean, Domnul Rosenberg despre noua provocare, radioul, în articolul intitulat Aradul şi radioul (Fig. 1).

“În marile oraşe ale lumii turnuri uriaşe de antene se înalţă către cer şi pe aripile undelor electrice cântece, muzică, vorbe zboară peste tot, pe când în oraşul nostru această invenţie epocală este o minune intangibilă”[1].

Oraşul de pe Mureş va deschide în curând porţile radioului asigurandu-şi un loc bine meritat, în marea galaxie Marconi aflat în tot mai mare expansiune.

“În (vara) anului 1924, a sunat pentru întăia oară în Arad acest aparat interesant pe care l-am adus din Viena, a fost primul pe aici şi a fost pe drept obiectul uimirii generale. Aparatul a fost instalat în Restaurantul Parc Varga Dániel din strada Kogălniceanu şi la audiţie i-am invitat pe edilii oraşului şi a judeţului care împreună cu reprezentanţii armatei, cu mare atenţie, de care a şi fost într-adevăr nevoie au ascultat în cască, programele transmise de emiţătorul din Budapesta. După încercări îndelungate am reuşit să acordăm aparatul care a produs un sunet abia perceptibil în cască, desigur încă nu prea ne-am priceput la reglarea lui dar apoi, un strigăt de uimire a străpuns liniştea...”scria acelaşi autor în catalogul aniversar amintit.

În toamna aceluiaşi an prima firmă aradeană, cu obiectul de activitate în domeniul comerţului cu aparate radio, depune actele de infiinţare, la 14 octombrie 1924 (Fig. 2) [2].

Anul urmator, în 1925, intre 1-10 august, s-a organizat la Arad, un Târg de Mostre cu participare internaţională (Fig. 3)  la care se vor prezenta publicului trei radioreceptoare. Dreptul de instalare a fost concesionată firmei timişorene “Electrica”, firma “Varga & Rosenfeld” din Arad, bine cunoscută aradenilor, a instalat aparatele, iar antenele au fost confectionate de firma “DURA”[3]. Aceasta este, în Arad a doua ocazie de audiţie publică a unor programe de radio transmise de la Viena sau Budapesta. Firma Rosenfeld va deveni o puternica reprezentanţă în Arad atât pentru firma Philips dar şi  pentru S.A.R. Philips Bucureşti.

Al doilea eveniment important al anului 1925 a fost înfiinţarea celei mai longevive firme arădene cu preocupări centrate pe întreţinerea, repararea dar şi  montarea unor radioreceptoare de tip “kit”. Firma se numea “Ing. Vértes” şi  era şi  reprezentanţa pentru firmele Saba, Ingelen, Eumig şi  Kapsch pentru acesta din urmă monta şi  comercializa şi kiturile “2-S-5” şi  “W-S-5”, în plus punea la dispoziţia celor interesaţi şi  un kit de alimentator de la reţea. Kiturile erau prevăzute cu tuburile producătorilor Vatea sau Philips (Fig. 4).

La 1 octombrie 1942 firma “Ing. Vértes” va fi nevoită să-şi schimbe numele în “Ultrafon” pentru că legea aparută interzicea folosirea numelor proprii de altă naţionalitate în reclamele de firmă. Dar nici această situaţie nu va dura pentru că la 31 martie 1945 firma depune o cerere de desfinţare, la Tribunalul Arad secţia Comerciala, cu motivarea: “interdicţiunea exercitării comerţului de radio precum şi  imposibilitatea de import a aparatelor şi  accesoriilor de radio” (Fig. 5).

Paradoxal, în acest mod firma, “Ing. Vértes” scapă de naţionalizare dar nu-şi mai continuă activitatea. Alte firme au încercat supraveţuirea, prin transformarea atelierul-fabarică în simple ateliere de reparaţii radio care, mai târziu oricum au intrat sub jurisdicţia şi proprietatea statului prin U.C.E.C.O.M.

Expoziţiile internaţionale au avut o influenţă benefică asupra răspândirii noii invenţii şi  a familiarizării publicului larg cu un nou mod de divertisment cultural şi  o sursă remarcabilă de informare. Astfel că la Bucureşti, în parcul Carol are loc în perioada 1-20 septembrie 1929 prima Expoziţie Internaţională de Radio şi  Aplicaţiuni Casnice ale Electricităţii (Fig. 6)[4]. Cu această ocazie expun firme deja consacrate în domeniul radiotechnicii componentelor, a tuburilor electronice dar şi a aparatelor. Asemenea expoziţii nu rămân fără ecou şi  ca rezultat imediat iau naştere reprezentanţe ale acestor firme în mai toate oraşele ţării.

În Arad existau în mijlocul anilor ’30 intre 25-30 de firme majoritatea reprezentanţe pentru marile firme radiotechnice, altele preocupate de producţia radiotechnică prin montarea radioreceptoarelor unor firme din Europa dar şi firme producătoare de  componente de radio pentru producţia proprie de radioreceptoare.

Deşi nu au fost găsite documentele de înfiinţare, firma Hirscmann din Arad (care exista din 1926) are o activitate deosebită având şi o secţie de reprezentare a firmelor Triotron, Minerva, Heckaphon etc. Chiar şi în Bucureşti, pe Calea Victoriei la numărul 72, firma are un birou şi un depozit cu numele de “Distribuţia Tehnica” prin care, organizează în anul 1932, împreună cu Editura Cartea Românească o expoziţie, unde expune şi  aparatele şi  tuburile electronice de la firmele reprezentate citate (Fig. 7) [5]. În tabelul următor sunt trecute firmele arădene despre a căror activitate citim mai des în reclamele din ziarele vremii. 

Tabel cu firme care au funcţionat în Arad.

 Prima firmă arădeană care îşi concentrează capitalul şi capacitatea creatoare în producţia de radioreceptoare este Atelier Flesch Arad adică A.F.A.  Originalitatea abordării pieţii de radioreceptoare constă în faptul că în afară de tuburile electronice importate de la Tungsram şi / sau Philips şi  de condensatoarele de capacitate mare,  toate celelate repere erau fabricate fie la A.F.A. , fie în alte mici întreprinderi arădene.

Anul 1933, anul în care firma se înregistrează la Camera de Comerţi sub numarul FI. 6034poate fi considerat începutul producţiei indigene de radioreceptoare cu repere fabricate tot în ţară. Magazinul şi  atelierul de producţie erau situate în strada Moise Nicoară la numărul unu, azi strada Unirii (Fig. 8)[6].

Concernul Philips din Olanda deschide tot în acest an la Oradea o mică fabrică de asamblat radioreceptoare, pe care în anul următor  o mută la Bucureşti dar producţia o începe abia în 1937 prin încasetarea de radioreceptoare transferate de la fabrica mamă dar şi de la fabrica Philips din Ungaria.    În fotografie se prezintă pregătirea unui transport iar pe spatele fotografiei se menţionează: Ambalarea radioreceptoarelor româneşti, Budapesta 1938, 31 a VIII-a 10:04 (Fig. 9)[7].

La sfârşitul anului 1934 “aproximativ 30 de firme se ocupă cu comerţul cu radio şi montări de aparate iar Societatea de Radio are 3800 de abonaţi” scria Rosenfeld în catalogul aniversar.

Un alt moment interesant în istoria producţiei de radioreceptoare este înfiinţarea (la data de 10 septembrie 1936)[8] a firmei: “Fabrica de radio şi  Electrotechnice Iron S.A.” Luptându-se cu situaţia politică şi  economică generală, înconjurată de un val de xenofobie şi antisemitism[9] reuşeşte totuşi să monteze în Arad câteva tipuri de radioreceptoare de la renumita firma cehă Iron. Modele arădene ale firmei s-au numit Iron Rex, Iron Lady, Lady Universal şi probabil Iron Penta (Fig. 10)[10].

Printre ultimele firme comerciale cu specific radio care se înscriu la Camera de Comerţ se numără firma Mecaton, în anul 1942, la 7 octombrie.

2.  A.F.A.  

Cea mai importantă apariţie în zona micilor producători de radioreceptoare a fost fără îndoială firma arădeană Atelier Flesch Arad. Firma a fost infiinţată la începutul anilor treizeci de către Sándor (Alexandru) Flesch ajutat de soţia Ida şi de cumnatul său József Kalmár. Deosebit de pasionaţ de radiotehnică, vorbitori ai limbilor engleze şi germane (limba maghiara şi româna se vorbea în familie) având acces la documentaţii,   ei s-au orientat spre producţia de radioreceptoare dar, spre deosebire de ceilalţi competitori, au înclus în linia de fabricaţie şi  secţii care, înzestrate corespunzător au fost capabile să producă local, toate reperele (cu excepţia tuburilor electronice,  a condensatoarelor de capacitate mare şi a potenţiometrelor) necesare producţiei. O prezenţă comercială identificată este o reclamă într-un ziar local[11] în care se face promovarea aparatelor superheterodină fabricate la A.F.A: superheterodine cu octode 4+1 şi radioreceptoare cu pentode alimentate de la reţea 2+1 (Fig. 11). Din păcate, volumele lipsă din Arhivele Naţionale a sucursalei Arad includ şi pe cele din anii treizeci, ceea mai fertilă perioadă de dezvoltare a industriilor locale, astfel că lipseşte şi documentul de înregistrare a firmei A.F.A. . Este interesant de menţionat faptul că unul dintre cataloagele firmei, probabil cel mai recent, care are menţionată şi  data înregistrării firmei, provine de la Domnul László Kóger, un colecţionar din Ungaria, el fiind şi preşedintele Asociaţiei Colecţionarilor din ţara vecină. Cu acest catalog am fost ajutaţi enorm în determinarea exactă a anului înregistrării firmei A.F.A. .

Teza conform căreia firma A.F.A.  a fost prima şi unica întreprindere românească din perioada interbelică implicată în producţia de radioreceptoare folosind componente  indigene poate fi suţinută studiind fie cataloagele existente dar şi cele câteva modele de radioreceptoare  restaurate sau în curs de restaurare.

 3. Producţia de repere la  A.F.A.

Lista reperelor produse la A.F.A.  este impresionantă dar, ceea ce te pune serios pe gânduri, este sortimentaţia. Trei tipuri de condensatoare variabile, 6 variante de  comutatoare în trepte şi  27 de versiuni de transformatoare, etc.! Radioamatorii arădeni erau extrem de mulţumiţi de acele transformatoare.

Domnul József Lukács care se angajase la A.F.A. în anul 1939 în luna septembrie, azi în vârstă de 88 de ani, îmi relata perfect lucid şi plin de energie faptul că atelierul era dotat cu toate utilajele pentru a putea aborda construcţia orcărui reper. De la diverse tipuri de maşini de bobinat, ştanţe diverse, maşini de executat liţă de radiofrecvenţă, la o gamă diversificată de aparate de măsură şi control totul era asigurat. Îm povestea, cu lux de amănunte despre maşina de izolat cu fire de mătase, despre firmele care livrau diverse componente sau materiale: Sztolár livra difuzoarele, soclurile de bachelită cu 8 contacte laterale veneau de la Timişoara, materialele (plăcile de textolit, de bachelită, de aluminiu,  de cupru, tuburi, şuruburi, etc.) se achiziţionau de la un mare depozit al marelui comerciant Andrényi. Firma Glóbuszaproviziona atelierul cu tuburile electronice în majoritate provenite de la Tungsram. O firmă mică arădeană (Pintér) asigura sticla pentru scală în diverse mărimi şi grosimi, unele sortimente fiind prevăzute şi cu orificii pentru fixare.

În tabelul următor se sintetizează tipurile şi sortimentaţia reperelor fabricate la Atelier Flesch Arad.

 Lista principalelor repere fabricate la Ateliere Flesch Arad, A.F.A.

4. Producţia de radioreceptoare la  A.F.A.

O imagine convingătoare despre producţia de radioreceptoare la A.F.A.  ne furnizează cataloagele firmei care, arată o viziune clară asupra înţelegerii proceselor necesare pentru o producţie aşa de complexă cum este cea a unui radioreceptor. Deasemenea, componentele care au fost recuperate din diverse montaje amatoriceşti, cele câteva radioreceptoare salvate de la pieire, dovedesc că treaba la A.F.A.  a fost una serioasă şi  daca nu intervenea naţionalizarea Aradul se putea înscrie, cu şanse mari, în rândul producătorilor mari de aparatură electronică din România. Cataloagele A.F.A.  sunt deosebit de clare şi prin prisma comunicării cu clientul. Radioreceptoarele sunt prezentate cu caracteristicile tehnice pe larg, indicându-se punctele forte dar şi  diferenţele dintre ele. Preţurile sunt fixate în funcţie de setul de lămpi cu care era livrat aparatul şi  de numărul tuburilor folosite. Radioul se putea cumpăra chiar şi  fără setul de lampi (în  oraş existau mai multe firme care comercializau tuburi electronice). Exista chiar şi un model de aparat de radio (în trei variante) care nu era prevăzut cu difuzor, la data respectivă existând în vânzare multe tipuri de difuzoare individuale. În catalog, aparatele sunt reprezentate fie prin gravuri fie, ca în cataloagele mai recente, prin fotografii. Schemele tuturor radioreceptoarelor sunt trecute în catalog însoţite de o listă de materiale (cu preţuri), de o schema de cablare, practic tot proiectul de execuţie era la vedere.

Radioreceptoarele A.F.A.  acoperă toata gama a principiilor de funcţionare, detecţia cu galenă, recepţia cu amplificare directă directă şi cu reacţie, superheterodină cu reacţie, superheterodină. În plus, un pathefon electric construit la cerere cu, sau fără amplificator încorporat, redresoare pentru încărcarea acumulatorilor de filamente, redresoare pentru tensiune anodică, întregeau cu succes gama produselor A.F.A.

În general reperele aveau un cod de catalog începând cu seria 50 pentru socluri, 100 pentru redresoare, 300 pentru diferite materiale radio, 1000 pentru diverse tole pentru transformatoare ajungându-se la seria 1600 pentru ansambluri de scală.

Radioreceptoarele au fost botezate ADMIRA urmat de un nume: Super, Matador, Minor şi Turist. Apoi a urmat precizarea tipului de alimentare: A pentru alternativ, B pentru baterie şi U pentru alimentare universală. Câteodată s-a utilizat şi  o litera pentru precizarea principiului de funcţionare: S pentru superheterodina, D pentru recepţie cu amplificare directă şi reacţie. Aşa încăt Admira AS reprezenta un radioreceptor superheterodină cu alimentare în curent alternativ; BS acelaşi receptor cu alimentare de la baterie; DU desemna un radioreceptor cu reacţie şi  alimentare universală.

Aşa cum am amintit, tuburile electronice proveneau de la Tungsram sau Philips fiind producătorii cei mai reprezentaţi şi în Arad.

În tabelul următor se prezintă modelele, pricipul de funcţionare şi tipurile de tuburi electronice folosite.

 Lista cu tipurile de radioreceptoare fabaricate la A.F.A.  şi  tuburile folosite

Observatie:  nu sunt date, acolo unde exista semnul “?”.

 Toate tipurile de radioreceptoare au fost construite cu trei lungimi de undă: unde scurte (20m-50m), unde medii (200m-600m) şi unde lungi (800m-2000m). Excepţia de la această regulă o constituie radioreceptorul cu galenă care, avea doar undele medii şi cele lungi, în aceleaşi domenii.

În general difuzoarele folosite erau fie electrodinamice pentru radioreceptoarele cu alimentare de la reţea fie cu magnet permanent utilizate în cazul alimentării de la baterie. Firma Dynovox din Arad livra aceste difuzoare pentru aparatele A.F.A.  dar erau folosite si cele din import. Hârtia specială pentru conul difuzorului şi mecanismul pentru cele cu paletă liberă proveneau de la firma Triotron din Austria.

Carcasele de lemn urmăreau designele existente la aceea dată şi au fost livrate de un producător local.

  5. Scheme comentate ale radioreceptoarelor produse la A.F.A.

 Există un număr de trei cataloage care au fost studiate şi informaţiile rezultate documentează bine producţia care a avut loc la A.F.A.  şi ofera o imagine destul de precisă asupra perioadei în care a avut loc această producţie precum şi modificările pe care le-a suferit. Catalogul “albastru” acoperă anii 1936-1937 (Fig.22), catalogul “roşu” cuprinde informaţii din perioada 1938-1939 (Fig.23) iar catalogul “alb” din perioada 1940-1942 (Fig.24). Cataloagele au avut o valabilitate pe mai mulţi ani şi nu conţin variaţii mari nici chiar la preţurile de vânzare. Excepţia face catalogul “alb” în care s-au redus numărul fotografiilor rămănând doar pozele radioreceptorului Admira S, Admira Turist, Admira DA precum şi poza radioreceptorului cu galenă. Cu toate acestea numărul schemelor prezentate a rămas neschimbat.

Ceea mai simplă schemă utilizată este ceea care prevede 1 tub de radiofrecvenţă pentru amplificare, reacţie şi detecţie, 1 tub pentru audio frecvenţă şi 1 tub cu funcţia de redresare (Fig.25) .

În cazul alimentării de la baterie schema prevede încă un tub pentru circuitul de audiofrecvenţă astfel că şi în acest caz radioreceptorul avea 3 tuburi (Fig.26).

Radioreceptoarele superheterodina cu alimenatare de la baterii erau construite în 3 variante: cu 4,5 şi 6 tuburi, iar schemele erau la zi din punctul de vedere al soluţiilor tehnice adoptate (Fig.27).

Radioreceptoarele alimentate universal şi cele alimentate de la reţea aveau o configuraţie clasică construită în jurul tuburilor Tungsram de tip TK… având sau nu ochi magic sau un indicator de acord numit tunoscop realizat cu un instrument de măsură. În toate cazurile schemele prevedeau şi intrare pentru un patefon electric fabricat tot în cadrul fabricii  A.F.A. Frecvenţa intermediară a fost fixată la valoarea de 115 kHz dar la cerere se livra şi la alte valori. (Fig.28).

În cele câteva scheme prezentate se remarcă facilităţi deosebite cum ar fi “Ton control”-ul, semnalizarea luminoasă a lungimii de undă selectate, borna de pickup şi nu în ultimul rând utilizarea tubului stabilizator de curent în cazul alimentării universale. Schemele care nu prevăd difuzor se referă la variantele constructive, “fără difuzor”.

Un radioreceptor economic este superheterodina cu reacţie (pozitivă) a cărei construcţie a fost abordată la A.F.A. în anul 1942 impusă fiind de situaţia economică generată de război. Construită în varianta 2+1 tuburi aparatul oferea un raport bun calitate preţi. Deşi nu este menţionat în cataloagele existente (găsite) Domnul Lukács şi-a amintit de acest aparat, spunând că au fost destul de multe probleme la realizarea lui. În colecţia mea există un şasiu echipat funcţional şi care are toate caracteristicile corespunzătoare aparatelor fabricate la  A.F.A. (Fig. 29).

Tuburile folosite la acest aparat erau din seria Tungsram. Un ECH11 şi un ECL11 împreună cu un tub redresor din seria “E”.

6. Concluzii

Acest  studiu nu are pretenţia unei monografii ci reprezintă câteva date referitoare la începuturile industriei radiotehnice mai ales în ceea ce priveşte Aradul. Istoria tehnicii locale este preponderent educativă. Cunoaşterea ei dezvoltă conştiinţa tradiţiei şi patriotismul local iar acestea contribuie la un civism activ.

Contribuţia firmelor A.F.A. şi IRON face parte din patrimoniul industrial, ca atare este de datoria noastră să o protejăm şi să-l reintegrăm în circuitul public şi muzeistic.

7. Anexe

În Anexa 1 cuprinde o scurtă cronologie din perspectiva Aradului şi cu privire la industria radiotehnică iar în Anexa 2 se prezintă traducerea integrală al articolului “Aradul şi radioul” de Géza Rosenfeld apărut în volumul aniversar “Arad 100 de ani 1834-1934”.

_ - _