TELEFUNKEN 439 U Made in Romania ? Pitagora-Petru Schorsch

            În acest articol vă prezentăm receptorul de radio TELEFUNKEN 439 U ÅŸi cîteva constatări făcute la analiza ce precede restaurarea lui. Constatările ar putea duce la concluzia că a fost fabricat în România.
In this article we introduce the radio receiver TELEFUNKEN 439 U together with some peculiarities we met in the process of analysing it for restoration. These peculiarities could lead to the conclusion that the receiver was made in Romania.
Povestea
În grupul de prieteni, informaÅ£ia că unul colecÅ£ionează ace de cravată ÅŸi altul aparate vechi de radio circulă rapid ÅŸi devine în scurt timp, un bun colectiv. De aceea nu m-am mirat cînd un vechi prieten a apărut într-o bună zi la mine, cărînd cu el vechiul aparat de radio al bunicii lui cu gîndul să mi-l dăruiască. Nu-mi mai aduc aminte dacă bunica respectivă primise un altul mai nou sau surzise în aÅŸa hal că nu mai avea deloc nevoie de radio. Cert este că aparatul a rămas la mine.

Fig. 1: TELEFUNKEN 439 U vedere din faţă

Fig. 2: TELEFUNKEN 439 U vedere din spate

            L-am pus „la colecÅ£ie“ ÅŸi mi-am văzut liniÅŸtit de treabă. Dacă nu mă înÅŸel era taman în perioada în care Å£ineam morÅ£iÅŸ să revoluÅ£ionez rock-and-roll-ul românesc, ÅŸi nu mai aveam timp „de alte fleacuri“, dar asta e o altă poveste ce nu-ÅŸi are locul aici.
După multă vreme, timp în care receptoarele din colecÅ£ie au schimbat de mai multe ori domiciliul, cu ÅŸi (uneori) făra mine, a sosit ÅŸi momentul restaurării.
Primele constatări bizare
Cînd m-am apucat „serios“ de treabă primul lucru care mi-a sărit în ochi a fost faptul că toate inscripÅ£iile de pe capacul din spate sînt în limba română! Chiar pe eticheta argintie pe care scrie „TELEFUNKEN 439 U“ dedesubt se poate citi: CU TRANSFORMATOR (Fig 3)

Fig. 3 Eticheta de identificare a aparatului

InscripÅ£ia e cam ÅŸtearsă ÅŸi n-am putut s-o fotografiez ca lumea căci e pe substrat de aluminiu care luceÅŸte la bliÅ£ dar la lumină normală se vede bine textul. E româneÅŸte!. După cum am mai spus, toate celelalte inscripÅ£ii imprimate pe carton sînt tot în limba română: (Fig. 4. pînă la 7)

Fig. 4. Bornele de antenă ÅŸi pămînt.

Fig. 5. Bornele de pick-up.

Fig. 6. Instrucţiuni de păstrare.

Fig. 7. Disclaimer.

Totul într-o românească fără cusur !
Bine, mi-am zis, probabil că volumul de vînzări în România într-o anumită perioadă (probabil pe la sfîrÅŸitul deceniului ’30 ÅŸi începutul lui ’40) a devenit suficient de important pentru ca firma „Telefunken“ să accepte cheltuiala suplimentară de a imprima cartoanele din spate în limba ţării. Frumos din partea lor ! Åži am trecut la faza următoare: căutarea schemei.
Apar constatări şi mai bizare
Cînd e vorba de găsit o schemă de aparat german mai vechi, de obicei nu-Å£i faci probleme: Prin 1952 - 53 la Leipzig doi ingineri serioÅŸi (Ing.Heinz Lange ÅŸi Ing. Heinz K. Nowisch) au strîns ÅŸi au publicat în 11 volume sub titlul: „Empfänger-Schaltungen der Radio -Industrie“, toate schemele radioreceptoarelor de fabricaÅ£ie germană ÅŸi austriacă, de la începuturi ÅŸi pînă la apariÅ£ia cărÅ£ii. (eu posed a doua ediÅ£ie a cărei redactare s-a încheiat în 22.06.1953). În consecinţă mă duc la raft, iau volumul 9 (ce conÅ£ine între altele ÅŸi schemele Telefunken) găsesc la cuprins T 539 U ÅŸi deschid cartea la pagina 207.
Schema reprezintă o superheterodină cu primele trei lămpi din seria 11 („de oÅ£el“), ECH11, EBF11 ÅŸi EFM11, iar finala ÅŸi redresoarea din seria cu contacte laterale. (CL4 ÅŸi CY1). Mă întorc la aparatul meu, ÅŸi constat că echiparea cu tuburi, ilustrată pe capacul din spate (Fig. 8.) nu corespunde cu schema.

Fig. 8. Echiparea cu tuburi imprimată pe capac.

Finala ÅŸi redresoarea (CL4 ÅŸi CY1) există în schemă dar restul nu. Încep să cred că capacul e de la alt aparat (deÅŸi mecanic se potriveÅŸte la fix) ÅŸi arunc o privire la ÅŸasiu. (Fig. 9)

Fig .9: Åžasiul aparatului.

Seamănă mai degrabă cu poza de pe capac şi nu pare să fie o superheterodină căci nu văd nicăieri transformatorii de medie frecvenţă. Arunc o privire dedesubt. (Fig. 10.)

Fig. 10: Vedere de dedesubt a ÅŸasiului

Nici o urmă de medii frecvenÅ£e ba chiar constat că învîrtirea butonului din centru, face să se deschidă ÅŸi să se închidă ca o copertă de carte fîÅŸia de textolit (maro centru dreapta) conÅ£inînd trei înfăşurări. MiÅŸcarea este executată în faÅ£a altei fîÅŸii de textolit, fixă, perpendiculară pe ÅŸasiu care conÅ£ine alte trei înfăşurări. Este un cuplaj magnetic variabil. Am de-a face cu un receptor cu reacÅ£ie. Întorc aparatul ÅŸi mă uit mai bine înăuntru: condensatorul variabil este simplu. Adică receptorul nu posedă nici măcar un etaj de radiofrecvenţă acordat, înainte de detecÅ£ia cu reacÅ£ie. De unde au scos nemÅ£ii o superheterodină?
Scotocesc prin dulapuri ÅŸi sertare ÅŸi găsesc lămpile scoase mai de mult din aparat ÅŸi „puse bine“ (Fig. 11).

Fig. 11.: Lămpile ce echipează receptorul.

Două AF7 (chiar „Telefunken“) ÅŸi o CL4 cum scrie pe capac. Acuma sînt convins că capacul aparÅ£ine de ÅŸasiu. Åži restul?
Fixat cu un ÅŸurub ce trece prin mijlocul soclului care ar trebui să conÅ£ină redresoarea CY1 tronează un redresor cu seleniu vopsit în verde (sovietic cred) ( Fig. 9). Mi se pare că am mai văzut eu aÅŸa ceva într-unul din primele „Pionier“-uri de pe la noi. În principiu seleniul face acelaÅŸi lucru ca ÅŸi CY1: redresează. (Numai că are o altă rezistenţă internă ÅŸi nu are filament). Dacă e rusesc, în mod cert aparatul a fost „reparat“ în România de după război.
În locul Urdox-ului o mare rezistenţă bobinată, cu mai multe prize (tot Fig. 9). La urma urmei ÅŸi Urdox-ul e o rezistenţă. Are numai un coeficient de temperatură negativ. PrezenÅ£a unei rezistenÅ£e obiÅŸnuite în locul Urdox-ului ar putea să-mi ardă filamentele la prima pornire a receptorului dar mai e mult pînă să ajung în faza respectivă.

UÅŸor tulburat de toate „descoperirile“astea pun cartea înapoi în raft ÅŸi încerc să mă obiÅŸnuiesc cu ideea că va trebui să scot schema de principiu „pe aparat“ (cum am făcut de atîtea ori cînd eram mai tînăr...). Dezavantajul metodei nu constă atît în faptul că consumă mult timp (ÅŸi încă n-am ieÅŸit la pensie), ci mai degrabă în faptul că rezultatul nu reflectă schema originală ci doar stadiul în care a fost adusă ea de ultimul „reparator“
Aproape resemnat mai arunc o ultimă privire capacului din spate. În colÅ£ul din dreapta jos întîlnesc inscripÅ£ia din Fig. 12.

Fig. 12: ÎnscripÅ£ia din colÅ£ul dreapta jos.

Sînt de acord, e un cod care poate să însemne orice, dar după mintea mea înseamnă:
Kennummer T140 Gleichstrom, Wechselstrom, Kurzwelle
Care pe româneste s-ar pute traduce cu: Număr de identificare T140 Curent continuu, Curent alternativ, Unde scurte. Logic se potriveÅŸte: E mult mai credibil ca numărul de identificare 140 (fiind mai mic ÅŸi deci mai vechi) să aparÅ£ină unui aparat cu reacÅ£ie. Marcajele „G“ ÅŸi „W“ pentru curent continuu ÅŸi alternativ sînt ÅŸi ele mai vechi. Au fost înlocuite cu „U“ - alimentare universală - într-o epocă mai recentă. Marcajul „K“ care semnalează că receptorul este echipat ÅŸi cu gama de unde scurte a dispărut în momentul în care prezenÅ£a gamei de unde scurte a încetat să mai fie o excepÅ£ie în echiparea radioreceptoarelor ÅŸi a devenit regula generală. Receptorul nostru este un receptor pentru alimentare „universală“ - lămpile din seria „C“ fiind concepute pentru legarea filamentelor în serie. De asemenea faptul că înfăşurările amintite mai sus sînt trei iar scala (Fig. 13) conÅ£ine un sector destinat undelor scurte (sus roÅŸu), arată clar că aparatul este echipat ÅŸi cu această gamă.

Fig. 13: Scala.
Mi-am zis că vreun excroc a lipit eticheta argintie de la o superheterodină pe un aparat cu reacţie ca să ia banii clientului. (Eticheta argintie este lipită). T 140 GWK trebuie să fie tipul adevărat al aparatului.
Căutările par să ajungă la un punct mort
Mîndru de raÅ£ionamentele mele mă îndrept a doua oară spre raft, iau cartea mai sus amintită ÅŸi caut la cuprins: Schema Telefunken T140GWK.         Ei bine, nu există !

De la T 131W care este o reacÅ£ie cu lămpi cu soclu europeat cu 3 ÅŸi 5 contacte, se sare direct la 143 GW-G care este o superheterodină (economică) cu lămpi din seria 11 („de oÅ£el“). Între 131 ÅŸi 143 sînt 12 numere lipsă ÅŸi (după părerea mea) întreaga familie a receptoarelor cu lămpi cu contacte laterale lipseÅŸte.
Lămpile aurii cu contacte laterale au apărut în 1934 ca o încercare de a standardiza la scară europeană producÅ£ia de lămpi. (Francezii le numesc „Transcontinentale“). Nu mult după aceea nemÅ£ii, care se remilitarizau puternic, au scos lămpile din seria 11 („de oÅ£el“) cu înveliÅŸ metalic, mult mai robuste ÅŸi evident proiectate pentru aparatură militară.

Toate bune ÅŸi frumoase dar unde găsesc eu schema aparatului meu dacă în carte nu există? Am răsfoit cartea de atît de multe ori că aproape am învăţat pe dinafară numărul paginii la care se găsesc diversele scheme. Åži atunci îmi cad ochii la cuprins pe un titlu de capitol peste care (probabil) trecusem de multe ori fără să-l bag în seamă: Telefunken (ProducÅ£ia italiană) - păi sigur, - Telefunken a avut o mare sucursală în Italia. Dacă aparatul meu a fost fabricat acolo? Caut în capitolul cu pricina ÅŸi nu găsesc nimic. Nici la 539 nici la 140. În schimb observ trei lucruri care au darul să mă pună pe gînduri:
1. Numerele de identificare ce apar în producÅ£ia italiană nu apar ÅŸi în producÅ£ia germană ÅŸi invers. De unde trag concluzia că în interiorul concernului „Telefunken” proiectele erau numerotate centralizat.

2. ProducÅ£ia italiană NU are un „T“ în faÅ£a numărului iar cea germană DA - de unde trag concluzia că „T“-ul marchează numai aparatele produse în Germania.
3. Cuvîntul „producÅ£ie” - ColecÅ£ia de scheme Lange-Nowisch nu-ÅŸi propune să publice toate aparatele proiectate de Telefunken ci numai aparatele produse de Telefunken în Germania sau Italia. AbsenÅ£a din cuprins a aparatului meu înseamnă pur ÅŸi simplu ca nu a fost produs de Telefunken. Sau altfel formulat: Întreprinderea la care a fost produs aparatul meu nu se numea „Telefunken”.

Mă uit pe eticheta argintie de pe capacul din spate (Fig. 3.). Pe ea scrie clar: „Telefunken 439U“ - fără „T“, deci aparatul meu nu a fost produs în Germania. Nici în Italia căci nu l-am găsit la italieni. Dar cum rămîne cu celălalt număr imprimat pe capac (Fig. 12.) care conÅ£ine un „T” ? Pun logica în funcÅ£iune ÅŸi ajung la următorul scenariu:
Proiectele din fondul centralizat erau numerotate „la rînd” ÅŸi purtau toate un număr de identificare cu „T”  fiind probabil „produse” în Germania (nu cred că aveau ÅŸi italienii birou de proiectare). T 140 GWK este deci numărul de proiect al aparatului meu.
Din fondul centralizat proiectele ori se repartizau pentru producÅ£ie fabricilor Telefunken din Germania ÅŸi Italia, ori erau vîndute terÅ£ilor ca să le fabrice sub licenţă. Dacă vă amintiÅ£i, am semnalat mai sus o lipsă de 12 numere în producÅ£ia germană care lipsesc ÅŸi din producÅ£ia italiană, exact unde s-ar încadra ÅŸi T 140 GWK numărul de proiect al aparatului meu.

Pentru o marcare clară a producÅ£iei germane, nici la aparatele licenÅ£iate nu s-a îngăduit păstrarea „T“-ului la numărul înscris pe aparatele produse.
În mod cert, ÅŸi alte ţări au folosit licenÅ£e „Telefunken“ într-o perioada sau alta. Foarte probabil că ÅŸi România.
Putem deci presupune că aparatul meu a fost proiectat la „Telefunken“ sub denumirea de T140GWK, în perioada apariÅ£iei lămpilor cu contacte laterale. Proiectul (dintr-un motiv sau altul) nu a intrat în producÅ£ie la Telefunken (Germania sau Italia). Cînd Telefunken ajunsese să scoată pe piaţă superheterodina T 439U (după evoluÅ£ia tehnicii cam 6 - 7 ani mai tîrziu) licenÅ£a a fost vîndută unei întreprinderi străine (citeÅŸte române) care l-a produs.

Tv Online  Tv Online  Tv Online  Tv Online

La comercializarea produsului nu s-a folosit numărul curent al schemei (140GWK) fiind considerat prea „vechi“ ÅŸi deci „nevandabil“. S-a luat un număr cît mai „recent“ (439U) (fără „T“ bineînÅ£eles, pentru a respecta clauza de contract) ÅŸi s-a lansat produsul pe piaÅ£a română.

Scenariul construit de mine prin deducÅ£ie logică se poate suprapune uÅŸor peste istoria întreprinderii S.A.R. Philips BucureÅŸti din anii 1940 - 41. Vă amintiÅ£i că prin 1940 după invadarea Olandei, întreprinderile germane de profil, (A.E.G. ÅŸi Telefunken) ajunseseră să controleze (indirect) S.A.R. Philips BucureÅŸti. În aceste condiÅ£ii n-ar fi fost prea greu să „convingă” întreprinderea bucureÅŸteană să cumpere niÅŸte licenÅ£e vechi „Telefunken” plus niÅŸte stocuri de lămpi cu contacte laterale cu care nemÅ£ii oricum nu mai aveau ce face. ProducÅ£ia lor trecuse mai de mult pe lămpi din seria 11.

În chip de încheiere
Receptorul „Telefunken 439 U“ a fost produs pentru România - o dovedeÅŸte fără drept de apel limba inscripÅ£iilor capacului din spate.
Rămîne de văzut dacă „Telefunken 439 U“a fost ÅŸi produs în România Am încercat aici să vă prezint o demonstraÅ£ie cît mai coerentă care susÅ£ine această ipoteză pe baza puÅ£inelor informaÅ£ii ce le deÅ£in.

            M-aÅŸ bucura dacă mi-aÅ£i comunica părerile dumneavoastră relativ la acest subiect, sau dacă deÅ£inînd informaÅ£ii suplimentare ce pot lămuri dilema, veÅ£i avea amabilitatea să mi le împărtăşiÅ£i ÅŸi mie.
AÅŸteptînd mesajele dumneavoastră la adresa: enulescupitagora[at]aol.com,
rămîn al dumneavoastră,

            Pitagora Schorsch                                                                   Leverkusen 31.12.2010