CONSERVAREA SI RESTAURAREA OBIECTELOR CONFECTIONATE DIN LEMN

Aparate de radio, gramofoane, telefoane, aparate de masura  sau laborator si  multe alte obiecte mai vechi, au fost fabricate, incasetate in cutii de lemn, mai mult sau mai putin ornate, dar toate frumos finisate pentru a da un aspect placut obiectului. Daca avem un aparat vechi si este in stare precara, cum reconditionam acest obiect? E bine sa ne atingem de el sau nu? Raspunsul este unul singur : piesa trebuie CONSERVATA.

CONSERVARE si RESTAURARE

Regula de baza in conservarea muzeala este : “atinge” piesa cit mai putin posibil! In acest context , cuvintul atinge , se refera la tot ceea ce i se face unei piese in procesul de conservare.  In concluzie CONSERVAREA se refera la intretinerea si chiar repararea unui obiect cu valoare istorica, astfel incit acel obiect sa-si pastreze intacte compozitia chimica, forma originala si aspectul original de obiect vechi. In acest proces nu se intentioneaza refacerea piesei in asa fel incit sa arate asa cum a fost in momentul cind a fost produsa, ci expunerea ei in forma initiala , dar pastrind vizibile eventualele defecte pe care obiectul le-a dobindit pina la momentul conservarii. RESTAURAREA, este un procedeu similar si in mod normal, urmeaza principiile conservarii, dar iese din tiparul muzeal. aplicind piesei o multitudine de operatii in plus, care duc piesa la o reconditionare completa , mergind deseori pina la aspectul de “NOU”. Ceea ce face insa marea diferenta intre conservare si restaurare , este utilizarea substantelor. Tehnologia muzeala, nu permite utilizarea de cleiuri, finisaje si materiale noi, neoriginale, in timp ce restaurarea completa a unei piese, nu numai ca aduce in proces cleiuri moderne, dar, in lipsa de substante originale , foloseste orice este disponibil in comert. Ce trebuie sa stim este ca tratarea unui obiect in maniera muzeala, il face sa pastreze o valoare de 10 pina la 100 de ori mai mare decit cel restaurat complet  sau incompetent.

Sint situatii in care obiectele neatinse in nici un fel primesc un credit deosebit, valoarea lor comerciala atingind preturi de virf. Personal , am utilizat ambele procedee de reconditionare a obiectelor , in concordanta cu cererile clientilor mei sau dupa dorinta mea personala. De ce se intimpla acest lucru?. E simplu. Unii posesori de obiecte vechi sau istorice. doresc sa faca din ele ceva sclipitor care, in casa unde le expun ar trebui sa arate “ca noi”. Intotdeauna , am atras atentia ca o restaurare completa , scade valoarea istorica si comerciala a obiectului respectiv. Dar ce poti face cind t-i se raspunde: “ nu conteaza, fa-l sa arate nou!”. Cind personal am hotarit sa restaurez complet un obiect, am decis aceasta  in situatia cind obiectul a suferit incercari anterioare de reconditionare, care au dus la disparitia completa a finisajului original sau afectarea prin diferite procedee neprofesionale, a integralitatii originalului. In cele mai multe cazuri, o astfel de restaurare, bine, profesional, efectuata, poate repune piesa, intr-o valoare superioara, aplicind metoda muzeala de reconditionare si , desigur, inlaturind tot ce nu corespunde: material sau procedeu.

Un radio poate fi unicat,  poate fi rar, sau de  serie. Nu este greu sa stabilim valoarea unui radio, mai ales daca provine din anii 30-60 si avind  in vedere tehnologia moderna , aplicata la timpul cind s-a fabricat, nu ar fi foarte dificil sa reconditionam corect o carcasa din lemn. Fonograful si Gramofonul, necesita ceva mai multa atentie, deoarece in secolul XVIII  se foloseau foarte mult substante naturale ( cleiuri din oase sau piele, shellac, vopsele de apa etc) in timp ce  dupa 1900, au aparut mult mai multe substante noi, artificiale sau sintetice care s-au folosit impreuna cu cele naturale. Dupa 1920, substantele naturale au fost aproape complet inlocuite in tehnologia productiilor in serie.

Ramine la alegerea posesorului obiectului de reconditionat, care din tehnici o va aplica. Desigur conservarea este intotdeauna prima care se recomanda.

FINISAJE DE BAZA

Ca o regula generala oarecum aproximativa , pot da unele indicii referitoare la materialele folosite in anumite tipuri de carcase :

-     fonografe, gramofoane, telefoane,  fabricate pina in 1900 au folosit cu  precadere clei cald, din piele sau oase, vopsele transparente de apa si in proportia cea mai mare, finisaje cu shellac, un produs “faricat " de o mica insecta numita “laccifer lacca”  sau kerria lacca (femela-in fapt cea care produce ), si care origineaza in Indochina de unde a fost adus in Europa de catre englezi. Mai tirziu shellacul a fost inlocuit cu lacuri industriale. Este insa posibil ca unele aparate sa fi fost finisate cu nitrolac, un produs dezvoltat industrial  la 1923  pentru industria automobilistica, produs de DuPont sub denumirea Duco.

-     radiourile , fiind produse dupa 1907 si in serie mare dupa 1920, pot avea finisaj din shellac, foarte rar. In general sint finisate cu lacuri de apa sau nitrolac  iar dupa 1945 si  tipuri de lac sintetic. Cleiul cald a fost utilizat aproape tot timpul, raminind cea mai ieftina varianta si la nivel industrial. La obiectele valoroase, expertiza muzeala cu raze X , va indica prezenta cleiurilor noi, nenaturale, a lemnului nou sau finisaje sintetice, cuie , sau material plastic in loc de fildes sau scoica etc.

FAZE GENERALE DE RECONDITIONARE

In imaginile de mai jos , apar etapele  pe care le-a parcurs reconditionarea unui capac de fonograf Edison Gem. Piesa a fost gasita in stare precara, cu o reparatie efectuata de un neavizat. Asa cum se poate observa in fig. 1, pentru “reparare" un "restauratort" lipsit de mila, a folosit un clei modern de timplarie,  fara sa prinda imbinarile cu cleme ceea ce a facut reconditionarea acestei piese, extrem de dificila. Pentru a o putea repune in pozitia corecta si asambla piesa in intregime, trebuia mai intii eliminat acest clei. Folosirea apei calde ca in cazul dizolvarii cleiului de oase, aici nu se recomanda, deoarece putem dezlipi straturile de placaj curbat. Se foloseste in acest caz alcool etilic aplicat cu seringa exact pe locul imbinarii intro cantitate minima necesara fara sa inundam suprafata.( fig 2). Operatia se repeta intr-un interval de cca 10 minute de cca 3 ori daca nu da rezultate chiar de la inceput. Uneori e suficient o data. Dupa cca 10 minute cleiul este suficient de moale pentru a putea deslipi piesele . Pentru asta lovim usor cu un ciocan de cauciuc, desprindem cu un spaclu fin  si indepartam piesele manual  pina cind sint complet separate. Acum avem o imagine completa a ceea ce ne asteapta pentru a reconditiona aceasta piesa. Extragem eventualele cuie, capse , suruburi, folosite in mod gresit  la reparatia precedenta  . Observam ca unul din capacele laterale are 2 rupturi prost reparate. Vom rupe acest capac exact pe locul reparat pentru a reface corect operatia aceasta. Intii vom inmuia cleiul cu alcool, apoi il rupem incet fara sa bruscam. Se va rupe exact pe locul lipiturii (fig 3 ) apoi indepartam cleiul ramas.

Desprindem resturile de furnir, lemn sau clei care ar putea incurca la reasamblare, punem clei cald pe locul unde piesa a fost rupta, aplicam clemele de presare (fig.4) si o punem intr-un loc ferit unde va sta pina a 2-a zi. Cleiul utilizat este clei cald din peste, un clei natural foarte puternic. Figura 5 prezinta piesa  corect lipita. Pentru a fi vizibil, am colorat cleiul cu pigment natural alb, un procedeu care nu are legatura cu restaurarea, dar m-a ajutat sa prezint mai bine in poze aceste faze. Urmeaza laterala a 2a si piesa principala confectionata din placaj curbat.

Se folosesc procedeele descrise anterior. In urma acestor lipiri, ramin spatii care trebuie chituite.  Se poate folosi chit gata preparat sau il preparati din praf special pentru chit. Creta este foarte buna, dar indiferent de ce folositi, adaugati putin clei si pigment de pamint, pina cind se coloreaza aproape de culoarea cea mai deschisa pe care o identificati in suprafata lemnului.  Cleiul il face foarte solid si ii confera o aderenta mai buna. Colorarea chitului se poate face cu aproape orice pigment, dar e preferabil cel transparent , de apa. In unele situatii apar bucati de furnir sau lemn, care trebuie recuperate. Daca au urme de clei, asezati toate aceste bucati, grupat, cu fata cu clei in sus. Puneti peste ele un tampon imbibat bine in apa si lasati cca 15-min. Dupa ce ridicati tamponul, cleiul astfel inmuiat poate fi curatat usor cu o spatula fina. Figura 6 prezinta slefuirea fina a suprafetelor, folosind hirtie abraziva nr 400 (foarte fina). Procedeul se aplica la toate piesele , nu se apasa ci se slefuieste finisul original, usor si formal, nu insistent. In felul acesta se inlatura impuritaile asezate in timp pe finis si "crestele" microscopice ale crapaturile din finis. Se curata apoi de praf. Daca ati facut toate aceste operatiuni, la toate piesele, acum totul este pregatit pentru o incleiere corecta.

Probati piesele care urmeaza sa fie asamblate, amplasindu-le pe rind, pe locul de montare. Se ung muchiile  lateralelor cu clei si se introduc in piesa principala. Se prind apoi cu cleme asa cum se observa in figura 7. E recomandabil ca aceasta operatiune sa fie efectuata de 2 operatori, altfel cleiul se raceste inainte de a pune clemele. Daca folositi clei alb (aracet), aveti suficient timp sa manipulati clemele si sa aranjati imbinarile. Aici trebuie sa verificati cu mare atentie stringerea clemelor astfel incit imbinarile sa fie perfecte. Daca ceva e gresit, dupa uscare va trebui sa “rupeti” imbinarea si sa reluati intregul proces.

Imediat dupa ce ati fixat clemele, verificati imbinarile, corectati unde e necesar si stergeti cit puteti excesul de clei. Daca nu stergeti, va fi foarte dificil sa o faceti cind acesta s-a uscat.

Aceasta operatie trebuie facuta cu mult calm si atentie. Luati-va suficient timp inainte de  a incepe . Daca intrerupeti la jumatate, tot ce ati lucrat a fost in zadar. Lasati piesa cel putin peste noapte pentru a se usca atit cit sa nu cedeze imbinarile. Cleiul cald ramine fragil si a doua zi. Oferitii timp suficient. Cleiul alb (aracet) catalizeaza in 20 minute, dar se usuca suficient peste noapte. In general 15-20 de ore ar trebui sa fie suficient pentru a scoate clemele. Frigul excesiv poate influenta in mod negativ. Pastrati limitele 15-30 grade.  A 2-a zi, scoateti clemele si curatati urmele de clei prin stergere gentila cu cirpa umeda. Nu apasati contra imbinarilor care pot fi inca umede si fragile. Apoi chituiti imbinarile  acolo unde este necesar si veti obtine ceea ce se observa in figura 8. Slefuirea chitului se face cu mare atentie pentru a nu scoate finisul si culoarea originale. Dupa o slefuire usoara a piesei principale  si stergerea prafului rezultat  , se trece direct la aplicarea unui strat superficial de shellac pe toata piesa. (fig 9). La acest punct, toate reparatiile  devin foarte vizibile  si se pot pregati culorile pentru ajustare . Se toarna putin shellac intr-un pahar  apoi cu o pensula muiata in acest shellac , se ia putin pigment din culoarea cea mai potrivita, sau se amesteca diferite culori pe peretele paharului, pina se obtine culoarea cea mai buna  care apoi se aplica pe locurile chituite sau care necesita ajustare ( fig 10). Nu va speriati daca dupa uscare, culoarea nu mai e la fel ca atunci cind ati aplicat-o , ea va reveni la urmatoarea operatiune cind se aplica un strat bun de shellac pentru a reinvigora culoarea lemnului ( fig.11).

Piesa acum este finisata dar foarte lucioasa . Acest luciu corespunzator unei piese noi, dar nu antice, va trebui scos dupa o uscarea partiala a shellacului cca 48 ore .  Se slefuieste piesa cu vata de sirma gradul 0000, pina cind luciul dispare. Slefuirea se face prin miscari circulare, fara sa se apese tamponul de vata (fig 12). Se curata praful cu o cirpa uscata.

Ultima operatiune este aplicarea unui strat de ceara de albine pentru mobila  si lustruirea acesteia cu o cirpa uscata de bumbac (fig 13).  Se obtine un finis frumos, satinat si piesa capata aspectul normal al unui obiect antic, corect intretinut (conservat) asa cum se obserfva in fig 14.

Acest obiect a fost deci complet reabilitatat,  procesul a respectind in 98%, metodele muzeale. Indepartarea cuielor si a cleiului nou, utilizarea substantelor naturale , au repus obiectul in valoarea de : antic, bine conservat, datorita in special faptului ca finisajul original, inca mai exista. Din pacate nu a fost suficienta doar pastrarea acestui finisaj. A trebuit aplicat un strat superficial de shellac foarte diluat, care insa nu a afectat finisul original, ci l-a intarit, prelungindu-i viata cu foarte multi ani.

MATERIALE ECHIVALENTE

Pentru ca in Romania, nu se gasesc substante profesionale pentru restauratori, sau nu se stie unde sa fie cautate, ma simt obligat sa dau eventualele echivalente de materiale:

-CLEIUL: clei peste, clei piele sau oase,  = aracet (fara pretentia de conservare muzeala).

-VOPSELE: pigmentii de ajustare pot fi inlocuiti de pudre acrilice care se gasesc la magazinele pentru artisti, sau un banal set de creioane cu tus pentru scolari (carioca), pigmentii de apa pot fi inlocuiti cu mijloace accesibile; vin, foi nuca sau ceapa, sfecla rosie, negru de fum, oxizi.

-CEARA de albine pentru mobila poate fi inlocuita cu succes de banala crema de ghet, dar finisul va fi putin mai lucios. Aplicati repede si lustruiti repede, altfel terepentina din componenta ei, dizolva shellacul.

-CHITUL este usor de procurat . De obicei este vindut in forma praf si se amesteca cu apa. Chitul preparat se numeste chit de cutit. Aveti grija sa fie solubil in apa.

-SHELLAC:  puteti inlocui cu lac spray ( fara pretentia de conservare muzeala) sau puteti incerca sa gasiti imitatie de shellac sau shellac in magazinele mari de materiale de constructii , la raionul de finisaje pentru lemn. Shellacul real se gaseste sub forma de "fulgi" la magazinele pentru artisti. Se dizolva in alcool etilic concentrat ( in cca 48 ore) de obicei in proportie de 33% shellac. De fapt,  concentratia de shellac variaza functie de utilizare si utilizator. Shellacul se poate aplica cu pensula ( metoda originala englezeasca) sau cu tamponul (metoda franceza care a dat si numele French Polish ).

UTILIZAREA LACURILOR

Pentru carcasele moderne , shellacul nu mai e finisul dorit. Nitrolacul ar fi bun dar nu se mai gaseste. Puteti utiliza Lacuri acrilice si apelati la indeminarea altcuiva, daca nu puteti aplica un strat frumos uniform prin pulverizare. Acrilul nu se poate utiliza  la temperaturi sub 18 grade. Cel mai bine este  la temperatura de 24-40 grade. Daca aveti  de lacuit un obiect cu suprafata perfect plana, asezati-l  orizontal ( verificati cu polobocul daca intentionati sa pulverizati un strat gros). Pulverizati o singura data, pe o latura daca sint mai multe, incepind din partea care va este asezata cel mai aproape. Lasati 2 ore sa se usuce, apoi pulverizati pe o o alta latura, avind grija sa nu stricati latura finisata. Lacul se aplica pe suprafete curate. Daca au urme de grasimi, lacul va suferi o reactie chimica numita "ochi de peste" sau "coaja de portocala.". Se poate corecta prin slefuire, dar nu intotdeauna. Lacul are o uscare rapida , de aceea se prefera pulverizarea (spray) pe suprafata de finisat. Numai un operator experimentat il poate aplica folosind pensula sau tamponul.

-URETANUL (  solubil in petrol): este finisul cel mai simplu si usor de aplicat. Daca este foarte gros, adaugati foarte putin solvent. Uscarea lui este  lenta, o puteti grabi de cca 10 ori adaugind 1 lingura de ulei de in la 1L uretan (polyuretan). Uretanul nu accepta slefuire, asa ca trebuie sa obtineti un finis uniform. Practicati inainte pe o scindura, sau ....masa de bucatarie.

-CEARA: poate fi ea insasi un finis ( pentru mult timp a fost finisul de baza pentru mobila pina la aparitia shellacului), dar in general se aplica sub forma de strat protector peste finisul de baza. Mobila este intretinuta aplicind ceara la perioade de timp cuprinse intre 6 luni si 3 ani.  Shellacul,  lacul  si uretanul suporta ceara dar numai dupa uscarea totala. Lacul dupa minim 24 ore iar uretanul dupa minim 12 zile. Aplicarea cerii pe uretan sau lac proaspat rezulta intr-o multitudine de reactii chimice neplacute datorita terpentinei din ceara.

Lacul se matiseaza sau se inmoaie, uretanul se albeste, sau crapa, sau se inmoaie, sau toate impreuna. Shellacul suporta ceara dupa 48 ore de uscare, daca piesa e de dimensiuni mici si nu este un obiect peste care se pot aseza alte obiecte , de exemplu o masa.

Daca este astfel de obiect, ceara nu se recomanda pentru a permite uscarea  completa a shellacului ( 6 saptamini pina la 6luni cu pauza de minim1 saptamina pina la 4 saptamini intre aplicatii). Daca puneti ceara pe o masa finisata  cu shellack, la citeva ore dupa finisare, in shellac apar bule mici de aer si vapori de alcohol. Acel finis este moale si va primi amprenta oricarui obiect asezat pe piesa astfel finisata. 

Toate substantele enumerate mai sus, au un timp de uscare pina la punctul in care pot fi atinse cu mina fara a fi afectate, ceea ce am numit aici uscare partiala. Oricum, atentie la uscare in orice material folositi. " Graba strica treaba!" este un proverb foarte potrivit in restaurare.

PROTEJATI-VA!

Shellacul nu este toxic, dar daca alcoolul din compozitie va afecteaza, folositi o masca usoara de gaze. Lacul si Uretanul sint extrem de toxice. Nu lucrati fara masca de gaze cu filtru de carbon. Ceara poate fi aplicata  fara masca, dar va protejati mai bine daca aveti una. Daca aplicati pe o piesa mare sau mai multe piese in aceeasi zi, e de preferat sa purtati o masca usoara de gaze. Purtati masca atunci cind slefuiti. Masca de praf nu prea este etansa, recomand o masca de gaze usoara cupastile de carbon. Vata de sirma produce praf de fier. Purtati masca de praf.

Cind operati cu shellac, imbracati manusi chirurgicale de latex, altfel alcoholul va ataca serios pielea omorind celulele de suprafata. Pielea se exfoliaza fara sa produca rani sau durere sau mincarime, dar  se va reface abia dupa 3 saptamini. Cind lucrati cu lac, uretan sau ceara folositi minusi de vinil. Latexul este sensibil la produsi din petrol.  Pigmentii de orice fel sint periculosi sanatatii.

Folositi masca de praf si manusi de latex. Daca vreunul din acesti produsi v-a patruns in ochi, spalati cu apa rece. Atingerea accidentala a pielii cu acesti produsi, in general nu este periculoasa. Stergeti cu solventul respectiv, apoi spalati locul cu apa  si sapun. Daca ati varsat pigment pudra, nu suflati ca sa il inlaturati. Nu folositi aspiratorul sau matura. Curatati usor cu o cirpa umezita cu lichidul care nu dizolva pigmentul respectiv ( apa pentru pigment de alcool si invers), protejati cu manusi si masca de praf.  Imbracati intotdeauna un halat lung pentru a va proteja. In procesul de restaurare sint folosite si alte substante periculoase cum ar fi bicromatul de potasiu, acidul azotic, hidroxidul de amoniu, soda caustica etc. Acestea sint strict pentru specialisti. Poate intr-un alt articol voi vorbi si despre ele.

DACA ati avut rabdarea sa cititi acest text, aveti cunostintele minime necesare , sa va apucati de treaba. Eu am incercat, cu riscul de a deveni plictisitor, sa fiu cit se poate de atent si amanuntit, sa explic un proces care poate fi aplicat la ORICE produs din lemn, fie o carcasa de radio, o statueta sau o masa de sufragerie. Sper sa va foloseasca.

Va doresc succes.

Adrian Dunarean