Fabricata la  Krasnogvardet Leningrad.

            Lampa cu mercur este un tub de cuart presurizat la cca 25-50 torr in care se gaseste argon pur si cateva miligrame de mercur (ce pot fi vazute cu atentie cu ochiul liber sub forma de bilute pe peretii tubului). La ambele capete ale tubului se gasesc doi electrozi principali din tungsten (wolfram) iar la unul din capete un electrod mai subtire pentru amorsare. Curentul de amorsare este limitat de o rezistenta de putere din carbon care preintampina distrugerea electrodului de amorsare. Cand lampa este alimentata initial cu o tensiune mai mare decat a retelei (minim 300-500V) prin intermediul unui drosel serie (o bobina cu inductivitate ridicata), distanta intre electrozii principali fiind relativ mare, nu poate aparea descarcarea ce produce ionizarea gazului. Aceasta problema este corectata de electrodul de amorsare ce creeaza o ionizare secundara intre el si unul din electrozii principali, ionizare suficient de puternica incat sa produca un numar redus de electroni liberi, ioni si fotoni care vor genera aparitia  descarcarii intre electrozii principali. Deoarece atingerea temperaturii de evaporare a mercurului este mare (de ordinul minutelor) lampa cu vapori de mercur poate fi utilizata numai dupa timpul de intrare in regim, altfel liniile spectrale specifice mercurului nu vor fi vizibile. Odata amorsata, lampa cu mercur are nevoie de limitarea curentului prin tubul de cuart, altfel se distruge. Limitarea este realizata cu acelasi drosel, caderea de tensiune pe tub scazand considerabil dupa amorsarea arcului.

            Fiecare lampa cu mercur are linii spectrale specifice (nu sunt doua lampi indentice in proportie de 100%) approx. intre 260nm si 590nm, fiecare linie avand intensitatea diferita. Masurarea puterii consumate de lampa de la reteaua electrica nu ofera nici o informatie cu privire la distributia spectrala a puterii in functie de liniile spectrale ale lampii.