În articolul „Începuturile radiodifuziunii române” din revista „Radio-Adevărul” nr.583/1939, profesorul Dragomir Hurmuzescu, fizician român, părintele radiofoniei româneÅŸti, profesor ÅŸi director al Institutului Electrotehnic Universitar din BucureÅŸti, spunea: „La noi, primele recepÅ£iuni au fost realizate cu mijloace experimentale ÅŸi prin personalul secÅ£iunilor de radiotelegrafie ale Institutului Electrotechnic Universitar. În anexele laboratorului său (foste grajduri) din str.Victor Emanuel, s-au făcut primele demonstraÅ£ii de ascultare a unor posturi străine, cel din Viena fiind cel mai bine auzit la BucureÅŸti în acea epocă. La ÅŸedinÅ£ele acestea venea mulÅ£imea curioÅŸilor pentru a se convinge de minunea de a asculta muzica ÅŸi cuvântul, aduse prin văzduh de undele electromagnetice, din ţări depărtate la mii de kilometri. Åži lumea curioasă, doritoare de a cunoaÅŸte acest mister, era atât de numeroasă, încât umplea nu numai sala, dar chiar ÅŸi curtea din faÅ£a laboratorului în serile destinate ÅŸedinÅ£elor de recepÅ£ie.”
Începuturile radiofoniei româneÅŸti sunt strâns legate de realizările în acest domeniu pe plan mondial. fizicianul german Heinrich Rudolf Hertz (1857-1894) a demonstrat experimental în 1887 existenÅ£a undelor electromagnetice, prevăzută de Maxwell; inventarea coherorului de către fizicianul francez Eduard Branly în 1890, folosite de G.Marconi ÅŸi A.S.Popov în recepÅ£ia undelor radio.
Prima emisiune experimentală de radiodifuziune din România a avut loc în anul 1921 între postul de radiotelegrafie de la Herăstrău ÅŸi Åžcoala Politehnică din BucureÅŸti. Radiofonia la noi îÅŸi are începuturile în anul 1905 odată cu instalarea primului post radiotelegrafic la ConstanÅ£a de către Serviciul Maritim Român. Primul post radiotelegrafic cu ajutorul căruia s-au putut realiza legături cu străinătatea (Atena, Roma, Paris) a fost pus în funcÅ£iune de către inginerul Emil Giurgea (1885-1960) în Turnul lui Å¢epeÅŸ de la Filaret, în anul 1914.
În 1919 în SUA au loc primele experimente de emisiuni radiofonice iar un an mai târziu, la 20 noiembrie 1920 la Pittsburg este pusă în funcÅ£iune o staÅ£ie de transmisie permanentă de radiodifuziune. În următorii ani au loc primele emisiuni radiofonice: în Anglia ÅŸi FranÅ£a – 1922; Germania, Austria, Belgia, Olanda, Norvegia – 1923; Italia, Spania, Australia – 1924; Ungaria, Polonia ÅŸi Japonia – 1925.
La sfârÅŸitul anului 1924 primul post experimental din cadrul Institutului Electrotehnic Universitar asigura doar audiÅ£ii publice. Trecerea de la audiÅ£ii la emisii se realizează în vara anului 1925 când are loc prima transmisie cu prilejul inaugurării ExpoziÅ£iei „Luna BucureÅŸtiului” din Parcul Carol.
Unul dintre colaboratorii profesorului Dragomir Hurmuzescu, dr.ing. Emil PetraÅŸcu (1894-1967), profesor al Institutului Electrotehnic Universitar, în articolul intitulat „Începuturile radiofoniei româneÅŸti”, publicat în „Almanachul Radio ÅŸi Radiofonia” din anul 1930, scria: „Către începutul anului 1925 o mână de oameni doritori de a avedea ÅŸi la noi dezvoltată această atrăgătoare ramură de activitate ÅŸi-au zis că cel mai bun mijloc de a dezvolta, este de a începe să se ocupe cu dânsa ÅŸi de a propaga printre cetăţenii României Mari, indiferent dacă legea o îngădue sau nu. Zis ÅŸi făcut. Se decise astfel, în februarie 1925 costrucÅ£ia unui post de recepÅ£ie ÅŸi înfiinÅ£area unei asociaÅ£ii a radio-amatorilor. Trebuie să spunem că pe atunci nu exista nici un material radiofonic în Å£ară, lîmpile cu consumaÅ£ie redusă nu se găseau curent nici pe pieÅ£ele occidentale. S-a construit, cu redusele mijloace de care dispuneam pe atunci, la Institutului Electrotechnic Universitar un post de recepÅ£ie cu 5 lămpi. Lucram cu mulă râvnă aÅŸteptând cu înfrigurare momentul când va fi gata… Îmi aduc aminte ca acum, de prima seară de încercare. Cu casca la urechi, cu ÅŸeful de atelier alături ascultam întorcând butonii condensatorului. Câtva timp, auzirăm numai niÅŸte fâÅŸâituri discrete, când deodată răsună un pian! Ce emoÅ£iune când potrivind bornele ce erau mobile pe masă, încălzind peste regulă lămpile, am ajuns să identificăm postul ce prinsesem: era Parisul. Până la ora 1 noaptea am auzit clar vorba franÅ£uzească, care este atât de dragă, urmată de un concert de vioară ÅŸi piano. Odată postul pus la punct, începurăm audiÅ£ii publice bi-săptămânale la Institut, iar în amfiteatrul cel mare al Facultăţii de ÅžtiinÅ£e se puseră bazele AsociaÅ£iei Prietenilor Radiofoniei”.
Inginerul Emil PetraÅŸcu, specialist în domeniul radiocomunicaÅ£iilor, ÅŸi-a adus o importantă contribuÅ£ie la realizarea primului emiţător de radiodifuziune românesc cu ajutorul căruia s-au realizat în anul 1926 primele emisiuni cu caracter regulat în România.
AsociaÅ£ia Prietenii Radiofoniei, constituită la 26 martie 1925, îÅŸi avea sediul în incinta Institutului Electrotehnic Universitar din strada Victor Emanuel nr.16, actuala clădire a Muzeului Literaturii Române din bd.Dacia.
PreÅŸedinte al asociaÅ£iei era prof.dr. Dragomir Hurmuzescu iar printre colaboratorii săi se regăsesc dr. ing. Emil PetraÅŸcu, matematicianul Octav Onicescu, Victor Slăvescu, Cristian Musceleanu. În cadrul AsociaÅ£iei Prietenii Radiofoniei „se Å£ineau săptămânal conferinÅ£e cu caracter radiofonic ÅŸi în provincie se făcea cât mai multă propagandă, pentru înfiinÅ£area defiliale ale asociaÅ£iei”, după cum scria Emil PetraÅŸcu în articolul „Începuturile radiofoniei româneÅŸti” (1930).
La 9 iulie 1925 este adoptată „Legea pentru instalarea ÅŸi folosirea staÅ£iilor ÅŸi posturilor radioelectrice”. În 1925 DirecÅ£ia Radio aproba instalarea a peste 173 de posturi de recepÅ£ie aparÅ£inând Societăţii Radio-Române, Companiei Române de Radiofonie BucureÅŸti, primăriei oraÅŸelor Brăila ÅŸi Târgu-MureÅŸ, Automobil Clubului Român, ziarelor „Universul” ÅŸi „Viitorul”, Băncii NaÅ£ionale, generalului MoÅŸoiu etc. După organizarea de către DirecÅ£ia de RadiocomunicaÅ£ii, în iulie 1925, în Parcul Carol, a expoziÅ£iei cu echipamente ÅŸi receptori radio la care au participat peste 23 de firme străine (Telefunken, Lorentz, Ericsson, Tunsgram, Thomson-Houston), numărul posturilor de recepÅ£ie ajunsese la sfârÅŸitul anului 1926 la 2.000. În cadrul acestor expoziÅ£ii erau prezentate cele mai noi aparate de radio, accesorii, lămpi, componente dar ÅŸi aparate de radio cu lămpi deasupra, cu manete de reglaj ÅŸi diverse aparate cu cristal (galenă), difuzoare cu pâlnie-goarnă ÅŸi „haute-parleur”.
Printre expozanÅ£i erau ÅŸi amatori, iubitori de construcÅ£ii de aparate de radio cu cele mai diverse montaje proprii de tip „pe masă” sau montaje „în cutie” cu scheme procurate de la magazinele de specialitate, însoÅ£ite de seturi de piese ÅŸi chiar suporturi pentru lămpi.
Inginerul Nicolae LupaÅŸ (1900-1959) a contribuit la dezvoltarea radiofoniei româneÅŸti, prin înfiinÅ£area la 13 septembrie 1925 a primei reviste româneÅŸti de radiom „Radio Român”. În paginile acesteia se puteau găsi articole tehnice folositoare amatorilor de radiofonie. În perioada octombrie 1925 – iulie 1926 este publicată revista „Radiofonia” care, începând cu 9 noiembrie 1928 devine organul de publicitate al Societăţii de Difuziune Radiotelefonică.
La 9 noiembrie 1925 are loc la Universitatea BucureÅŸti, Adunarea Amatorilor de Radiofonie.
Alexandru Savolpol (1866-1938), medic ÅŸi pionie al radioamatorismului românesc, a contribuit la înfiinÅ£area primului radio-club din România în martie 1926 la Craiova ÅŸi la gruparea radioamatorilor de emisie-recepÅ£ie în AsociaÅ£ia Amatorilor Români de Unde Scurte (A.A.R.U.S), înfiinÅ£ată în martie 1936 ÅŸi a cărui prim preÅŸedinte a fost.
Radio-Clubul organiza în zilele de joi ÅŸi sâmbătă, la ora 21:30, audiÅ£ii experimentale. În prezent, activitatea radioamatorilor din România este coordonată de FederaÅ£ia Română de Radioamatorism.
La 13 iunie 1926 s-a desfăşurat sub conducerea prof.dr. Dragomir Hurmuzescu, preÅŸedinte al AsociaÅ£iei Generale a RadiofoniÅŸtilor din România, primul Congres al RadiofoniÅŸtilor români. Atunci s-a pus în discuÅ£ie problema înfiinţării Societăţiide Radiodifuziune. AsociaÅ£ia Prietenii Radiofoniei în colaborare cu Institutul Electrotehnic realizează un emiţător pentru transmiterea unor programe periodice între anii 1926 ÅŸi 1927. În 1926 existau în România două emiţătoare radiofonice experimentale: unul la laboratorul de căldură ÅŸi electricitate al Universităţii BucureÅŸti ÅŸi, altul, la Institutul Electrotehnic Universitar. În anul 1927 postul de la Institutul Electrotehnic transmitea săptămânal muzică ÅŸi informaÅ£ii pentru radioamatori.
Dragomir Hurmuzescu preciza: „În 1927 se organizează la Institutul Electrotechnic din BucureÅŸti primul post românesc de difuzare care funcÅ£ionează până în toamna anului 1928 când Societatea Română de Radiodifuziune constituită începe emisiunile cu postul cel mic instalat la sediul său din str. Berthelot iar peste un an încep emisiunile postului Băneasa.” Primul post de emisie românesc a fost construit în atelierele Institutului Electrotehnic în anul 1927 după proiectul dr. ing. Emil PetraÅŸcu.
În ianuarie 1928 a fost înfiinÅ£ată Societatea de Difuziune Radiotelegrafică din România cu sediul în str.Gen. Berthelot. Societatea avea în dotare aparatură de la Casa Marconi din Londra. Societatea de Difuziune Radiotelegrafică îÅŸi începe activitatea legală la 5 martie când are loc prima întrunire a Consiliului de AdministraÅ£ie, al cărui preÅŸedinte a afost ales prof. D.Hurmuzescu.
La 1 noiembrie 1928 este inaugurat Postul naÅ£ional de Radio. Profesorul Dragomir Hurmuzescu spunea în deschidere: „…Să nu se creadă că radiofonia este o chestiune numai de distracÅ£ie. Radiofonia este de o mare importanţă socială, cu mult mai mare decât teatrul pentru răspândirea culturii ÅŸi pentru unificarea sufletelor, căci se poate adresa la o lume întreagă, pătrunzând în coliba cea mai răzleaţă a săteanului. În curând, va deveni criteriu de judecată a dezvoltării unui popor.”
Actuala clădire în care se află Muzeul Literaturii Române (cunoscută încă din secolul al XIX-lea sub numele de casa Kretzulescu) a fost sediul laboratorului de electricitate al Universităţii BucureÅŸti condus de Dragomir Hurmuzescu ÅŸi sediul AsociaÅ£iei prietenilor Radiofoniei. Punerea în funcÅ£iune a celor trei posturi experimentale de radio construite în secolul trecut în laboratoarele Institutul Electrotechnic Universitar din BucureÅŸti, au reprezentat premizele apariÅ£iei Postului NaÅ£ional de Radio la data de la 1 noiembrie 1928. Pentru acest lucru ÅŸi nu numai, amplasarea unei plăci comemorative care, să ne readucă în memorie faptul că aici au fost făcute primele experimente radiofonice de către un grup de entuziaÅŸti strânÅŸi în jurul profesorului Dragomir Hurmuzescu la începutul secolului 20, ar fi binevenită ÅŸi deosebit de necesară pentru istoria radiofoniei în România.
Autor: MIHAI GHEORGHE, sept.2006
Bibliografie:
1.„Almanachul Radio ÅŸi Radiofonia” – 1930
2.Într. Electronica, pionier al industriei electronice româneÅŸti (1937-1987)
3.Dicţionar tehnic de radio şi televiziune, Editura ştiinţifică şi Enciclopedică - 1975
4.„Istoria Societăţii Române de Radiodifuziune” – Eugen Denize, 1998
5.Manualul Radioamatorului, Editura Tehnică – 1956
6.Revista „Radiofonia” – numerele din 14 febr.1932, 10 aprilie 1932, 12 iunie 1932
7.Revista „Radio-Român”, anul 1 nr.1, duminică 13 sept.1925
Comunicare susÅ£inută la a III-a ediÅ£ie al seminarului: ISTORIA ELECTROTEHNICIIROMÂNEÅžTI – AGIR BucureÅŸti, 21 sept.2006
Organizatori: INCDIE ICPE – CA; COMITETUL ELECTROTEHNIC ROMÂN în colaborare cu MINISTERUL EDUCAÅ¢IEI ÅžI CERCETÄ‚RII