La inceputul deceniului1940, sistemul standard de radionavigatie pentru aeronavele americane era 'AN Range'. Gama AN a precedat utilizarea pe scara larga a receptoarelor de cautare automata a directiei de zbor si a folosit banda de frecvente destinata radionavigatiei aeronavelor cuprinsa in intervalul 200-400 kHz. Utilizarea sistemului a necesitat doar un receptor AM obisnuit, reglat in aceasta banda. Pilotii acordau radioreceptorul pe postul care corespundea cel mai bine cu destinatia lor, ascultau si receptionau fie semnalul in cod Morse „A”, care indica faptul ca se aflau la stanga cursului dorit, fie semnalul in cod Morse „N” care indica faptul ca se aflau in dreapta cursului dorit, fie un ton continuu, care indica faptul ca se aflau pe cursul corect.

  Majoritatea avioanelor usoare erau echipate cu receptoare doar pentru banda de frecvente 200-400 kHz, asa incat majoritatea turnurilor de control din S.U.A . au fost configurate sa transmita pe 278 kHz in scopul de a dirija sosirile. Din acest motiv, atunci cand USAAF a adoptat sisteme mai avansate de receptoare si transmitatoare de radionavigatie pe parcursul celui de-al doilea razboi mondial, au pastrat si cate un set de echipamente cu posibilitati de lucru si in acest  standard. Astfel, noul sistem includea si cate un receptor BC-453 instalat pe avioane pentru acoperirea benzii 190-550 kHz (*).

  Radioreceptorul de radionavigatie Detrola Model 438 - BC 1206 prezentat in aceasta colectie a fost fabricat la uzinele din Detroit (**), incepand cu anul 1941 si a echipat avioanele de lupta Thunderbolt P47. Aparatul este de tip superheterodina, contine 6 tuburi (***), are frecventa intermediara  de 142,5 kHz, se alimenteaza la o tensiune unica de 28 V, utilizata atat ca tensiune anodica dar si ca tensiune pentru alimentarea filamentelor prin combinarea acestora pe doua grupuri, unul serie cu filamentele tuburilor V1,V2,V3,V4 si un rezistor de 15 ohmi si altul serie-paralel, cuprinzand filamentele V5 si V6 legate in paralel  si inseriate cu un rezistor de 5 ohmi.  

  Intreaga schema este realizata cu maximum de eficienta gabaritica pe un sasiu metalic inchis prin doua capace (superior si posterior) intr-un volum de 113x114x185 mm, rezultand o structura extrem de compacta si rezistenta din punct de vedere mecanic.   

  Am testat acest receptor de radionavigatie pe mai multe frecvente din gama 200-400 kHz cu ajutorul generatorului Siemens Rel send 22 - descris tot in aceasta colectie - aplicand la intrarea radioreceptorului semnale  modulate in amplitudine cu ton de 400 Hz si grad de modulatie de aproximativ 30%, de diverse amplitudini ale semnalului modulat si vizualizand cu osciloscopul cu dublu spot atat semnalul de intrare (pe un spot) cat si semnalul audio demodulat (pe cel de-al doilea spot). Aparatul functioneaza in toata banda, avand si o foarte buna stabilitate.

  As mai adauga la acest experiment o constatare de suflet, anume ca am avut privilegiul de a trai cu fascinatie animatia unei trecute realizari tehnice omenesti, aproape cazute in uitare de peste 80 de ani.

  Va multumesc pentru vizualizare.

(*) Pe langa radioreceptorul BC-453 echipamentele de radionavigatie de pe aeronavele americane care au succedat radioreceptoarele din gama AN, mai contineau un receptor BC -454 care acopera gama 3-6 MHz precum si un radioreceptor BC- 455 pentru gama 6-9,1 MHz.

(**) Corporatie infiintata de catre John J. Ross in anul 1931 sub numele Detrola Radio & Television Corporation

(***) V1 = 6K7 = amplificator semnal de intrare, V2 = 6SA7 mixare semnal amplificat aplicat pe grila 3 cu frecventa heterodinei din circuitul grilei 1, V3 = 6SK7 = amplificator de frecventa intermediara, V4 = 6SQ7 = demodulator si grupul V5,V6 = 25L6 = amplificator de joasa frecventa.